ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei maeștri fotografi moldoveni au fost titularizați de către Federația Internațională de Artă Fotografică

14:52 | 20.05.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Maeștrii fotografi Iurie Foca și Vladimir Colos au primit recent titlul de artiști ai Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP), iar președintele Uniunii Artiștilor Fotografi din Moldova, Anatol Poiată  - titlul de excelență al aceleiași organizații, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, președintele Uniunii Artiștilor Fotografi din Moldova, Anatol Poiată, a menționat că această titularizare este o recunoaștere a nivelului artiștilor fotografi din țara noastră. ”Titlul de artist al FIAP se acordă fotografilor, lucrările cărora au fost acceptate la cel puțin 15 saloane internaționale din opt țări diferite, iar titlul de excelență – pentru cei care au fost acceptați la saloane din peste 30 de țări. În Republica Moldova sunt șase maeștri fotografi titulari ai FIAP, doi dintre care dețin titlul de excelență (EFIAP). Este vorba de Valeriu Volontir și subsemnatul”, a precizat Anatol Poiată.

Federația Internațională de Artă Fotografică (Fédération Internationale de l'Art Photographique sau FIAP) este o organizație internațională a asociațiilor naționale de fotografie. Peste 85 de asociații naționale sunt membre, cuprinzând aproape un milion de fotografi individuali. FIAP a fost fondată de M. Van de Wijer din Belgia în 1946. Este singura organizație a artiștilor fotografi din lume, recunoscută de către UNESCO.

img21003611

img21003611

img21003611

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!