ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Franței promite o Academie mondială a sănătății

15:29 | 24.05.2021 Categorie: Externe

Paris, 24 mai. /MOLDPRES/. Într-un discurs ținut astăzi în cadrul Adunării ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), președintele francez, Emmanuel Macron, a cerut întărirea prerogativelor acesteia, astfel încât să poată avea acces rapid pe teritoriul unor terţe ţări, în cazul apariţiei unor epidemii cu potenţialul de a declanşa o pandemie, precum şi acces la informaţii, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Șeful statului francez a mai anunțat că în 2023 îşi va deschide porţile în oraşul francez Lyon Academia mondială a sănătăţii, menită să "devină structură de formare de referinţă în materie de sănătate publică", proiect lansat în iunie 2019, înainte de pandemia de coronavirus, a consemnat AFP.

"Doi ani mai târziu, sunt bucuros să anunţ alături de dvs, dragă domnule doctor Tedros Adhanom Ghebreyesus (directorul general al OMS), că Academia mondială a Sănătăţii este lansată", a adăugat preşedintele francez în alocuţiunea difuzată online în cadrul reuniunii ce are loc la Geneva până la 1 iunie.

Franţa s-a angajat să investească în noua structură OMS peste 120 de milioane de euro. Finanţarea în parte va fi făcută de colectivităţile locale, iar filiala va funcţiona în cadrul centrului de cercetări în biotehnologie de la Gerland, care găzduieşte între altele Centrul internaţional de cercetare împotriva cancerului şi grupul farmaceutic Sanofi.

Potrivit OMS, nevoia de formare este uriaşă, fiind estimat, până în 2030, un deficit de 18 milioane de "agenţi de sănătate", în special în ţările mai puţin bogate.

Emmanuel Macron a reafirmat în discursul său necesitatea de a întări şi reforma OMS, astfel încât să fie "puternică în perioade de criză, suficient de agilă pentru a reacţiona de urgenţă, solidă în faţa polemicilor, total transparentă pentru a inspira încredere, cu o guvernare clară şi transparentă pentru a nu fi supusă niciunei presiuni diplomatice şi nici bănuită de astfel de presiuni".

OMS a fost criticată de la debutul actualei pandemii, în special de fostul preşedinte american Donald Trump, care i-a reproşat că este influențată de China.

foto: pbs.org

img21003703

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!