ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai mulți șefi de la ANSA şi medici veterinari sunt cercetați într-o amplă schemă de corupție

13:45 | 25.05.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. Mai mulți funcționari ai Direcției municipale pentru siguranța alimentelor Chișinău, inclusiv medici-veterinari, sunt cercetați pentru eliberarea frauduloasă a certificatelor sanitar-veterinare agenților economici. Astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții la birourile, domiciliile şi automobilele persoanelor anchetate, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor CNA, unii șefi ai Direcției, în complicitate cu un grup de medici-veterinari, ar fi pus pe rol o schemă de estorcare de bunuri şi bani de la agenții economici, care desfășurau activitate de comercializare a produselor alimentare în raza municipiului Chișinău, pentru a le perfecta autorizațiile necesare. Taxa de protecție, achitată de agenții economici, presupunea eliberarea certificatelor de calitate, dar şi evitarea controalelor sanitar-veterinare planificate şi altor verificări privind respectarea cerințelor de profilaxie a COVID-19.

În cadrul documentării schemei, s-a stabilit că șeful-adjunct al Direcției ar fi pretins, acceptat și primit sistematic mijloace financiare, precum și produse alimentare, de la subalternii săi.

Astfel, șeful adjunct şi un medic sanitar-veterinar al Direcției au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți de corupere pasivă şi activă. În urma perchezițiilor, la domiciliul unuia dintre bănuiți au fost depistate sume de bani în lei şi valută străină (3335 de euro, 330 de dolari şi 33 500 de lei), proveniența banilor urmând să fie stabilită în cadrul anchetei.

Urmărirea penală în acest caz a fost începută la finele anului 2020. Pentru moment, pe rol sunt 57 de cauze penale, conexate într-o singură procedură, în care 25 de persoane au statut de bănuit şi trei de învinuit (arest la domiciliu).

foto: CNA

img21003734

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!