ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un maraton de vaccinare se va desfășura în capitală

13:38 | 25.05.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Primăria municipiului Chișinău organizează în perioada 28-30 mai un nou maraton de vaccinare. La eveniment sunt îndemnați să participe toți doritorii și vor fi disponibile toate tipurile de vaccin împotriva COVID-19, aprobate în Republica Moldova, precum: AstraZeneca, Pfizer, Sinopharm și CoronaVac, comunică MOLDPRES.

Conform datelor MSMPS, evenimentul se va desfășura la Palatul Republicii, în intervalul orelor 09:00 – 22:00. Vaccinarea va fi posibilă fără o programare prealabilă, doar cu buletinul de identitate. 

Maratonul va fi organizat cu suportul Centrului municipal de vaccinare din cadrul Spitalului „Sfânta Treime”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” și Colegiul de excelență de medicină și farmacie „Raisa Pacalo”.

În Republica Moldova campania de imunizare a fost lansată la data de 2 martie curent, iar până astăzi au fost vaccinate 306.610 persoane.

img21003735

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!