ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rusia va disloca 20 de unități militare în apropierea granițelor sale de vest

18:49 | 31.05.2021 Categorie: Externe

Moscova, 31 mai. /MOLDPRES/. Aproximativ 20 de noi formațiuni şi unități militare vor fi dislocate de Rusia în apropierea granițelor sale occidentale până la sfârșitul acestui an, ca răspuns la acțiunile Alianței Nord-Atlantice, a declarat luni ministrul rus al apărării Serghei Şoigu, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Șoigu a declarat că "acțiunile colegilor noștri occidentali distrug sistemul de securitate mondial şi ne obligă la contramăsuri adecvate".

"Îmbunătățim în mod constant componența de luptă a forţelor noastre armate. Aproximativ 20 de noi formațiuni şi unități militare vor fi formate în Districtul militar Vest până la sfârșitul anului", a reiterat el, adăugând că amenințarea militară continuă să crească în direcția strategică occidentală.

În ultimul timp, țările NATO conduse de SUA şi-au intensificat zborurilor aviației lor strategice în zonă. Navele NATO echipate cu rachete ghidate intră sistematic în Marea Baltică, iar numărul exercițiilor efectuate de ţările membre ale Alianței este în creştere în apropierea frontierelor ruse, a enumerat demnitarul rus. 

Ministrul Apărării al Rusiei a precizat că măsurile organizatorice luate de țara sa "sunt sincronizate cu furnizarea de armament şi tehnică modernă".

"În acest an, este planificată furnizarea a aproximativ 2.000 de echipamente noi trupelor acestui district militar”, a spus Șoigu.

"În ultimii ani, numărul de exerciții a crescut de 1,5 ori. În prezent au loc cele mai mari exerciții din ultimii 30 de ani, Defender Europe-2021, la care participă până la 40.000 de militari. Obiectivul este de a pune la punct transferul unei divizii întregi din SUA în Europa", a spus ministrul rus, insistând că SUA şi NATO continuă să-şi extindă cadrul de pregătire operațională şi de luptă lângă granițele Rusiei.

Ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov a declarat luni, că Rusia va trimite SUA o serie de semnale "neplăcute" în zilele următoare şi că Washingtonul nu se arată dispus să discute toate problemele acumulate în relaţiile bilaterale la summitul ruso-american la nivel înalt luna viitoare.

foto: middle-east-online.com

img21003888

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!