ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Serghei Lazo, un nume de legendă care trebuie reabilitat

09:40 | 02.06.2021 Categorie: Personalități marcante ale Moldovei

Revoluțiile ruse și războiul civil care a urmat a scos în evidență mai multe personalități basarabene ce și-au făcut un titlu de glorie prin curajul și talentele sale. Majoritatea din ei au venit în revoluție din conjunctură, unii fiind chiar grațiați de bolșevici pentru fapte criminale grave din trecut. Serghei Lazo este o personalitate aparte, un om de o rară cultură și inocență, adusă aproape până la absurd.

Serghei Lazo s-a născut într-o familie cu adânci rădăcini nobiliare, atestată încă pe timpul lui Alexandru cel Bun. Numele corect al neamului era Lazu, iar în diferite generații reprezentanții acestei familii ocupau funcții de înalți dregători la curțile domnești. La momentul nașterii lui Serghei, familia Lazo avea trei moșii: Piatra lângă Orhei, Ezăreni în preajma orașului Bălți și o avere în Polonia.

Anume la Piatra, în 1894, s-a născut Serghei. Nașii de botez au fost Gheorghe Catargiu, viță de paharnic domnesc, cu moșie în satul vecin, Păhărniceni și Nicolae Alexandri, un confident al marelui scriitor rus Lev Tolstoi, primul redactor al primului ziar în limba română din Basarabia, apărut după emiterea manifestului țarist, care era nevoit să ofere unele drepturi popoarelor din Imperiul Rus sub presiunea primei revoluții ruse. Nicolae Alexandri a fost decanul de vârstă al Sfatului Țării și i-a deschis lucrările.

Bunica lui Serghei, Matilda Lazo, era de origine elvețiană și fiica renumitei doamne Eihfeld, căreia Alexandr Pușkin i-a dedicat o poezie plină de admirație. Mormântul Matildei Lazo, precum și al bunicului Ioan și al tatălui Gheorghe se află alături de cel al Matildei în curtea bisericii din Piatra.

Existau legături de rubedenie cu familiile scriitorilor Donici și Russo, iar printre cei mai apropiați prieteni erau nobilii Gore, Suruceanu, vestitul medic Toma Ciorbă și alte personalități basarabene. În jurnal, Serghei mărturisește că a fost îndrăgostit de Tasea Gore, fiica legendarului heraldist Paul Gore, iar la Petersburg o curta insistent pe Mila Suruceanu, fiica deputatului basarabean în Duma de Stat.

La prima etapă, tânărul Serghei a primit educație acasă, la Piatra. Aici veneau profesori din Orhei și Chișinău. După moartea tatălui, Gheorghe Lazo, familia se mută pentru scurt timp în Ezăreni, apoi mama Elena Crușevan, o nobilă care în perioada interbelică a devenit celebră în Basarabia, cumpără o casă la Chișinău pentru a putea oferi studii de calitate celor trei feciori: Serghei, Boris și Ștefan.

Din mărturiile vremii, dar și din splendidul jurnal intim al lui Serghei, deducem că era un tânăr cu capacități, fără exagerare, excepționale. Citea cu ușurință texte în greaca veche, latină, engleză, rusă și română. Avea un stil literar pe care îl puteau invidia și unii scriitori. În casă exista și o bibliotecă bogată, în care un loc de frunte îl ocupau operele lui Eminescu, Alecsandri, Russo, procurate de la Iași. Era pasionat de științele exacte, studia filosofia germană, citea în original marii poeți englezi.

Mai întâi a fost atras de capitala imperială, Petersburg. Aici își face studiile la Institutul tehnologic, înființat pe timpuri de marele savant Mendeleev. La Petersburg face cunoștință cu mai multe personalități, o parte din ei cu viziuni revoluționare. Un foliant al cârciumii elitiste „Câinele vagabond” ne demonstrează că a petrecut multe seri în același timp cu marele poet rus Serghei Esenin și alte personalități din boema capitalei nordice.

Urmează un transfer la Universitatea din Moscova, însă începe Primul Război Mondial și Lazo este înscris la școala de ofițeri. Urmează serviciul militar în Siberia, de unde scrie scrisori lungi și pline de dor de Basarabia, pentru mamă și frați, salută intrarea României în război de partea Antantei. În toiul revoluției din februarie, devine membru al fracțiunii eserilor internaționaliști. În scurt timp face o carieră fulminantă. La doar 24 de ani devine comandant al frontului Transbaikalia, comandant al mișcării de partizani din Extremul Orient, fondator și președinte al Republicii Extremului Orient. De aici încolo începe misterul în biografia lui Serghei Lazo.

Că foarte multe documente legate de activitatea acestei personalități au fost falsificate, nu încape nici o îndoială. Într-o anchetă magistrală efectuată în anul 1919, Serghei indică naționalitatea rusă, așa cum erau datori s-o facă toți cetățenii Imperiului Rus. Originea etnică menționată este română și elvețiană, „să nu uităm de bunica Matilda”. În continuare se vorbește despre apartenența la eseri și participarea la activitatea sovietelor, care erau compuse la prima etapă din reprezentanți ai diferitor formațiuni. Există câteva scrisori și articole privind revoluția proletară, însă aceste texte puteau fi falsificate cu ușurință în anii 1937-1938, când au fost editate.

„Marșul triumfal al Puterii Sovietice” a ajuns în anul 1920 și în extremitatea estică a Imperiului Rus. Aici funcționa Republica Extremului Orient cu capitala la Vladivostok, condusă de un președinte de doar 26 de ani, Serghei Lazo. Sovietele au intrat în tânăra republică prin război, iar despre soarta lui Lazo și a adjuncților săi, Luțkii și Sibirțev, nu s-a vorbit nimic timp de 6 ani.

În Transbaikalia și Extremul Orient, Serghei Lazo era extrem de popular, chiar legendar. Despre el există o mulțime de balade populare cunoscute până în zilele de astăzi. Probabil pentru a confisca această legendă, Moscova a publicat mărturiile bandiților lui Bocikariov, făcuți prizonieri în Kamceatka în anul 1926, care chipurile mărturiseau că au văzut cum japonezii i-au aruncat pe cei trei conducători ai republicii în focarul unei locomotive. Imediat, apare un renumit poem al lui Vladimir Maiakovski, care dă semnalul propagandistic că Serghei Lazo a fost un revoluționar bolșevic omorât de japonezi. Treptat, în conștiința mai multor generații sovietice s-a încetățenit această teorie care nu are nici o acoperire documentară.

Mulți ani a existat o corespondență dintre mama lui Serghei și soția acestuia, Olga. Elena Crușevan insista că ea nu crede în cele scrise despre moartea fiului său. Se bucură de o scurtă relaxare a dictaturii bolșevice în timpul NEP-ului. Profund îndurerată, Elena Crușevan se avântă în activități caritabile, ajută spitalele din Chișinău. Fratele mai mic a murit în adolescență, iar cel mijlociu, Boris, a plecat în 1940 în România. A fost  între anii 1954-1959 ministru al justiției române.

Conacul familiei Lazo din Piatra a fost cumva conservat. Autorii proiectului au putut vedea cum arăta conacul dintr-o fotografie panoramică făcută în anul 1891, însă au neglijat-o. Mai există în sectorul Botanica un monument monstruos prin urâțenia sa, construit în anii 80 ai secolului trecut. În curtea Universității de Medicină se mai află casa familiei Lazo din Chișinău. Fiica lui Serghei Lazo, Ada, a locuit la Leningrad și și-a consacrat viața investigațiilor arhivistice. A editat și jurnalul lui Serghei Lazo care, din păcate, a fost brutal falsificat de cenzura sovietică.

Este regretabil faptul că după 1990 nimeni nu a dorit sau n-a putut reabilita bunul nume al unei personalități basarabene, care cu certitudine ne înnobilează neamul și sporește tezaurul național. Nimeni n-a avut nevoie de o biografie inedită a unui conațional celebru. Asemenea eforturi sunt astăzi demodate și ele nu ajută la o carieră și nici bunuri materiale nu generează. Chiar dacă nobilul Serghei Lazo considera că „avuția este efemeră, iar spiritul te înalță spre veșnicie”.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!