ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Isaac Herzog a fost ales președinte al Israelului

14:23 | 02.06.2021 Categorie: Externe

Tel Aviv, 2 iun. /MOLDPRES/. Laburistul Isaac Herzog a fost ales miercuri preşedinte al statului Israel de către deputaţi, în plină criză politică şi cu numai câteva ore înainte de expirarea unui ultimatum pentru formarea unui guvern de coaliţie, relatează AFP, Reuters şi dpa, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Fost preşedinte al Agenţiei Evreieşti, organizaţie care se ocupă de imigraţia în Israel, Isaac Herzog (60 de ani) devine al 11-lea preşedinte al statului evreu şi îl va înlocui pe Reuven Rivlin în această funcţie pe 9 iulie.

El a fost ales cu 87 voturi pentru, în timp ce contracandidata sa, Miriam Peretz, a obţinut 26 de voturi. Peretz nu are o experienţă atât de mare în politică, dar este foarte populară în societatea israeliană.

În Israel, funcţia de preşedinte este apolitică şi eminamente onorifică, în timp ce puterea executivă se află în mâinile prim-ministrului. Preşedintele poate totuşi acorda graţieri.

''Iau pe umerii mei greaua responsabilitate pe care mi-o daţi. Voi fi preşedintele tuturor, voi construi punţi între diferitele părţi ale societăţii noastre'', a declarat Herzog într-un discurs televizat, după anunţarea rezultatelor votului. 

foto: twitter.com

img21003937

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!