ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comisia Electorală Centrală a înregistrat alte trei formațiuni politice în calitate de concurent electoral

15:29 | 04.06.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 4 iun. /MOLDPRES/. Autoritatea electorală centrală a examinat documentele și a înregistrat astăzi în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare din 11 iulie trei formațiuni politice: Partidul Democrației și Consolidării Moldovei, Partidul Politic Noi și Partidul Politic Alianța pentru Unirea Românilor, transmite MOLDPRES.

Procedura de înregistrare a Partidului Politic Alianța pentru Unirea Românilor a provocat dezbateri referitoare la calitatea mai multor candidați la funcția de deputat prezenți pe lista electorală a acestei formațiuni politice. Doi candidați la funcția de deputat, Dorin Chirtoacă și Valeriu Munteanu, anterior au deținut funcția de președinte al altor formațiuni politice.

Doi membrii ai autorității electorale centrale și-au exprimat îngrijorarea referitoare la faptul că lista electorală prezentată de Partidul Politic Alianța pentru Unirea Românilor ar ascunde în ea un bloc electoral camuflat. Reprezentanții acestei formațiuni politice au prezentat documente potrivit cărora, atât cele două persoane menționate, cât și altele care se regăsesc pe lista electorală, au părăsit formațiunile politice din care au făcut parte anterior. Cu opt voturi pentru, această formațiune politică a fost înregistrată în calitate de concurent electoral. Membrul Comisiei Electorale Centrale, Andrei Volentir, s-a abținut de la vot.

Până în prezent, au fost înregistrați 14 concurenți electorali pentru scrutinul legislativ din 11 iulie curent.

img21004012

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!