ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul interimar Aureliu Ciocoi: „Republica Moldova nu are altă opțiune decât parcursul european”

16:01 | 04.06.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 iun. /MOLDPRES/. Șeful Guvernului Aureliu Ciocoi a avut astăzi o întrevedere cu membrii Delegației Comisiei Europene, condusă de Katarína Mathernová, Director general-adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere, care a prezentat Planul de redresare economică pentru Republica Moldova, elaborat de Uniunea Europeană, cu o finanțare de 600 milioane de euro, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Mijloacele financiare urmează a fi acordate țării noastre timp de 3 ani și vor veni să sprijine relansarea economiei naționale prin cinci domenii cheie: sprijin în managementul finanțelor publice, susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv facilitarea exportului pe piața UE și dezvoltarea comunităților rurale, dezvoltarea infrastructurii, inclusiv continuarea proiectelor de interconectare a sistemelor electroenergetice cu România, investiții în educație și reformarea justiției, combaterea corupției și consolidarea capacităților instituțiilor statului în acest scop. Totodată, oficialii europeni au declarat că Republica Moldova este primul stat din țările Parteneriatul Estic care beneficiază de un asemenea plan de recuperare economică din partea UE. 

Premierul interimar a apreciat înalt suportul oferit țării noastre de către Uniunea Europeană, precizând că aceasta este un semnal puternic de solidaritate față de Republica Moldova care nu are altă opțiune decât parcursul european. „Acest plan constituie un sprijin solid, orientat spre îmbunătățirea și creșterea nivelului de trai al cetățenilor noștri. Prioritare sunt acțiunile în vederea reformării justiției și valorificarea investițiilor în infrastructură. Sper că Republica Moldova va avea capacitățile de a începe implementarea planului imediat după desfășurarea alegerilor parlamentare anticipate și instituirea unui Guvern funcțional”, a punctat Aureliu Ciocoi.

De asemenea, prim-ministrul în exercițiu a accentuat importanța ajutoarelor oferite de UE în depășirea crizei pandemice, prin livrarea echipamentelor de protecție, utilajelor medicale și vaccinurilor anti-Covid în Republica Moldova.

În altă ordine de idei, oficialii au discutat despre pregătirile pentru exercițiul electoral din 11 iulie curent și necesitatea deschiderii secțiilor de votare suficiente în străinătate, premierul declarând că „Guvernul Republicii Moldova va realiza toate acțiunile necesare pentru organizarea și desfășurarea unui scrutin electoral liber, transparent și democratic”.

foto: Guvern

img21004013

img21004013

img21004013

img21004013

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!