Teatrul Național ”Mihai Eminescu”: 100 ani de la fondare

Chişinău, 7 iun. /MOLDPRES/. Pe 6 octombrie se vor împlini 100 de ani de la înființarea Teatrului Național ”Mihai Eminescu” (TNME) cu statut de teatru național. Înființarea instituției a fost influențată de mai multe inițiative venite din partea unor personalități ale culturii române și ale unor instituții de cultură, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Petru Hadârcă, directorul TNME, a menționat că în primăvara anului 1935, în timpul discuțiilor despre bugetul public, ministerul cultelor și artelor a înaintat propunerea de a suspenda pentru un an activitatea celor trei teatre naționale din Craiova, Cernăuți și Chișinău. Deși directorii de opinie de la „Rampa”, precum și oamenii de cultură din cele trei orașe, au protestat cu vehemență, la 1 aprilie decizia de a suspenda subvenția celor trei teatre naționale a intrat în vigoare. Actorii urmau a fi încadrați în alte teatre, iar accesul populației la cultura teatrală urma să fie asigurat prin turnee.

Potrivit sursei citate, la Craiova trebuia să circule cu regularitate Teatrul Național din București, iar la Cernăuți și Chișinău Teatrul Național din Iași. Spectacolele Teatrului Național din Chișinău au continuat până la sfârșitul lunii aprilie. În toamnă, Ovid Brădescu și Costache Antoniu, vedetele Chișinăului, au plecat să cucerească scenele de la București, unde peste o perioadă au devenit actori celebri. Pe Alexandru Economu, Tanța Brătășeanu, Puica Periețeanu succesul îi aștepta pe scena de la Teatrul Național din Cluj. Constantin Mitru, Cezar Rovințescu și Aurel Decu s-au stabilit la Iași. O parte din trupă a rămas totuși la Chișinău, în speranța de a-și continua activitatea teatrală aici.

”Și într-adevăr, viața teatrului românesc din Chișinău n-a încetat. Stagiunea 1935-1936 a fost asigurată de turneele Teatrelor Naționale din București și Iași, iar spectacolele erau jucate în sala Orfeum, întrucât clădirea Teatrului Național necesita reparații radicale. În aceeași iarnă, trupa de actori, rămasă la Chișinău, a montat câteva spectacole. Și din nou, chișinăuienii au avut noroc de faptul că printre consilierii municipali se afla un om împătimit de teatru, Corneliu Sachelarescu, cel care asigurase gloria teatrală în anul 1928 și care acuma l-a rechemat pe Aurel Ion Maican, propunându-i conducerea unui teatru municipal. În acel moment, Maican devenise un regizor consacrat și recunoscut pentru originalitatea montărilor sale de pe scena Naționalului Ieșean. În primăvară-vară, el a organizat câteva turnee cu una din cele mai populare actrițe de la București Mania Antonova. Iar toamna, împreună cu regizorul și pictorul Ion Sava de la Iași, se ocupă de organizarea unui spectacol stradal teatralizat, în cadrul Festivalului fructelor. Tot el va asigura conducerea artistică a Teatrului municipal în stagiunea 1936-1937, printre actori fiind invitată una dintre divele operetei române, Elena Zamora”, a precizat directorul TNME.

Totodată, Petru Hadârcă a afirmat că în deceniul patru al secolului trecut, Teatrul Național din Iași avea turnee frecvente la Chișinău. Mai ales că unii dintre actori jucaseră și pe scena naționalului de aici. Încă în anul 1930, imediat după premiera de mare succes de la Iași, cu Kir Zuliaridi și Chirița în provincie, montate de Maican, acestea au fost jucate și la Chișinău. Spre sfârșitul anilor 30, Miluță Gheorghiu, Constantin Ramadan, Sandina Stan, Tudor Călin deveniseră actorii preferați ai publicului de la Chișinău.

”Anume legendara Chiriță, în interpretarea lui Miluță Gheorghiu, în viziunea scenică a lui Maican, avea să rămână în cărțile de istorie a teatrului românesc drept exemplu de realizare teatrală desăvârșită și unul din cele mai longevive chipuri scenice, fiind jucat până în anii 1970. Anume amintirea acestei Chirițe a lui Miluță Gheorghiu avea să fie ascunsă de spectatorii chișinăuieni în cele mai adânci locuri ale memoriei în anii stalinismului. Și abia în 1957, după ani de frică și teroare, într-o lume schimbată, anume Chirița lui Miluță Gheorghiu avea să readucă pe scena sovietică de la Chișinău veselia și lumina unei lumi, cândva atât de cunoscute, anume Chirița lui Miluță Gheorghiu avea să readucă limba română în toată bogăția și frumusețea ei din operele scriitorilor clasici români. Teatrul este o artă a emoțiilor și a inteligenței, care se trăiește aievea și are puterea de a trezi spiritul și de a uni inimile”, a mai spus Petru Hadârcă.