ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

16:11 | 11.06.2021 Categorie: Comunicate

Profilul elevilor care abandonează școala – analizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Chişinău, 11 iun. /MOLDPRES/. Monitorizarea școlarizării elevilor și abandonului școlar în instituțiile de învățământ general, precum și eficientizarea mecanismului de prevenire și reducere a abandonului școlar sau absenteismului frecvent în învățământul obligatoriu au fost principalele subiecte discutate de reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării cu peste 80 de cadrele didactice și manageriale.

Discuțiile au avut la bază rezultatele Studiului privind analiza profilului elevilor care abandonează școala și al celor neîncadrați după absolvirea studiilor gimnaziale. Studiul a fost efectuat cu susținerea de Fondul Națiunilor Unite pentru Copii UNICEF Moldova și se încadrează în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023, Planul de activitate al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării și Programul de Cooperare Moldova-UNICEF.

Secretarul de stat în domeniul Educației Natalia Grîu le-a mulțumit partenerilor și comunității educaționale pentru implicarea în realizarea studiului și a menționat că rezultatele acestuia vor contribui la identificarea noilor mecanisme pentru reducerea abandonului școlar.

„Instituirea unui sistem pentru monitorizarea și reducerea fenomenului de abandon școlar, la toate nivelurile învățământului general, constituie un imperativ al timpului pentru sectorul educației, astfel, doar prin conjugarea eforturilor părinților, autorităților administrației publice locale și centrale vom contribui la îmbunătățirea sistemului de monitorizare și reducere a abandonului școlar în învățământul obligatoriu", a mai spus oficialul.

La finalul discuțiilor participanții au concluzionat că reintegrarea copiilor și adolescenților în sistemul educațional necesită o abordare axată pe contextul național și caracteristicile fiecărui copil/elev în parte.

Menționăm că studiul va fi luat în calcul la îmbunătățirea Instrucțiunii și a Planului de acțiuni cu privire la prevenirea și combaterea abandonului școlar și absenteismului.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!