ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul interimar Aureliu Ciocoi a participat la Summit-ul șefilor de state și de guverne al SEECP

08:12 | 18.06.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 iun. /MOLDPRES/. Premierul interimar, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a participat ieri la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, la nivel de șefi de state și de guverne, care s-a desfășurat în orașul Antalya, Republica Turcia, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului. 

Principalele subiecte pe agenda Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) au vizat evoluțiile relațiilor statelor din regiunea Europei de Sud-Est cu Uniunea Europeană. Totodată, oficialii au reliefat convergența de opinii cu privire la necesitatea unei coordonări mai eficiente la nivel regional pe subiecte de interes comun, în special în contextul provocărilor în plan global.

Discuția a reconfirmat angajamentul politic al statelor participante pentru consolidarea cooperării la nivel regional, inclusiv în contextul combaterii pandemiei și efectelor acesteia. În urma discuțiilor a fost adoptată Declarația comună a Summit-ului și Strategia de dezvoltare a Europei de Sud-Est 2030 (SEE 2030).

Prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi a evidențiat rolul major al Uniunii Europene în acordarea sprijinului regiunii în perioada pandemică prin asistență financiară, echipamente medicale, loturi de  vaccin. De asemenea, au fost salutate rezultatele Președinției în exercițiu turce și contribuția adusă la cooperarea sectorială prin evenimentele organizate. 

Șeful delegației moldovene a notat valoarea adăugată a participării Republicii Moldova în cadrul SEECP, care în cei 25 de ani de existență și-a demonstrat relevanța ca principalul forum politic de dialog în regiune având un rol esențial în facilitarea apropierii statelor participante de structurile europene.

foto: Guvern

img21004307

img21004307

img21004307

img21004307

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!