ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consolidarea cooperării moldo-poloneze la nivelul autorităților publice locale a fost discutată în Senatul polon

17:11 | 21.06.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 iun. /MOLDPRES/. Pe finalul vizitei de astăzi la Varșovia, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat cu președintele Senatului Republicii Polone, Tomasz Grodzki, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

Cei doi oficiali au făcut un schimb de păreri despre situația politică din Republica Moldova și despre apropiatele alegeri parlamentare. „Suntem recunoscători autorităților de la Varșovia pentru sprijinul care va fi oferit în buna organizare a scrutinului pentru diaspora noastră din Polonia”, a subliniat șefa statului.

În cadrul discuției, președintele Maia Sandu și președintele Senatului Tomasz Grodzki au acordat o atenție sporită necesității de a consolida cooperarea la nivelul autorităților publice locale din țările noastre.

„Republica Moldova are nevoie de investiții pentru dezvoltare mai ales în regiuni, iar experiența Poloniei ne poate fi de un real folos în acest sens”, a menționat Maia Sandu.

foto: presedintie.md

img21004405

img21004405

img21004405

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!