ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

EURO 2020: Austria s-a calificat pentru prima oară în optimile de finală

09:57 | 22.06.2021 Categorie: Sport

București, 22 iun. /MOLDPRES/. Austria a învins Ucraina luni seară, pe Arena Națională din București, în ultimul său meci din grupe la EURO 2020, care se desfășoară în prezent, și s-a calificat pentru prima dată în optimile de finală ale unui campionat european de fotbal, transmite MOLDPRES. 

Austria s-a impus la limită în fața Ucrainei, cu 1-0, prin golul lui Christoph Baumgartner din minutul 21, încheind grupa C pe locul al doilea, dar victoria îi asigură calificarea în optimi.

În același timp, în grupa B, Danemarca a învins-o de o manieră categorică pe Rusia, 4-1. Golurile echipei daneze au fost marcate de Damsgaard, Poulsen, Christensen și Maehle, în timp ce unicul gol al Rusiei a fost înscris de Dzyuba. Astfel, Belgia conduce clasamentul final al grupei B cu 9 puncte, urmată de Danemarca, 3 puncte; Finlanda, 3 puncte și Federația Rusă.

În clasamentul final al grupei C, Olanda a ocupat primul loc, cu 9 puncte, urmată de Austria, 6 puncte; Ucraina, 3 puncte; Macedonia de Nord, 0 puncte.

Austria va juca în optimile de finală cu câştigătoarea Grupei A, Italia, pe 26 iunie, la Londra.

foto: frf.ro

img21004409

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!