ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Parlamentului a depus flori la Complexul Memorial ”Eternitate”, în memoria victimelor fascismului

12:20 | 22.06.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a participat, în dimineața zilei de astăzi, la ceremonia oficială de  depunere de flori la Complexul Memorial ”Eternitate”, cu ocazia Zilei comemorării victimelor fascismului, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a legislativului.

Victimele celui de-al Doilea Război Mondial au fost comemorate prin depunere de jerbe și flori la ”Focul Veșnic”, la Monumentul ”Steaua”, la plăcile comemorative și mormântul eroilor necunoscuți, dar și la Monumentul ”Maica Îndurerată”. A fost ținut un minut de reculegere.

”Astăzi se împlinesc 80 de ani de când Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică, 80 de ani de la începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei. Acest război a intrat în istoria omenirii ca fiind cel mai sângeros care a luat viața a milioane de oameni. Este o filă dureroasă din istoria omenirii care trebuie păstrată vie în amintire pentru a nu mai admite asemenea tragedii”, a declarat Zinaida Greceanîi la încheierea ceremoniei solemne.

Astăzi se împlinesc 80 de ani de când Germania nazistă a atacat teritoriul Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial.  Totodată, din anul 2002, în Republica Moldova sunt comemorate, în această zi, victimele fascismului.

foto: Parlament

img21004418

img21004418

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!