ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Numai 10 la sută din populația lumii s-a vaccinat împotriva COVID-19

13:05 | 24.06.2021 Categorie: Externe

Oxford, 24 iun. /MOLDPRES/. Peste 200 de țări și teritorii au administrat până în prezent peste 2 miliarde de doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, la un an și jumătate după ce primul caz de COVID-19 a fost raportat în China. Mai multe tipuri de vaccinuri au fost dezvoltate într-o viteză record, în mare parte datorită anilor de cercetare asupra virusurilor asociate și investițiilor de miliarde de dolari în cercetare. Cu toate acestea, numai 10% din populația lumii, adică aproximativ 782 de milioane de oameni, a fost complet imunizată prin vaccinare până în prezent, potrivit datelor Our World in Data, relatează MOLDPRES cu referire la DIGI24.

Existența mai multor vaccinuri autorizate pentru utilizare în întreaga lume și zeci de țări și teritorii a accelerat cursa pentru a-și vaccina rezidenți. Totuși, totalul vaccinurilor administrate la nivel global evidențiază persistența inegalității globale privind accesul la vaccinuri. Din totalul celor 10% persoane vaccinate complet în întreaga lume, peste 30% sunt oamenii din America de Nord și 28% din Europa. 

Doar aproximativ 11% din populația Americii de Sud a fost vaccinată, în timp ce în Asia s-a înregistrat un procent de puțin peste 8%. În Africa, mai puțin de 1% din populație a fost vaccinată împotriva virusului SARS-CoV-2. 

China, locul de unde a izbucnit pandemia de coronavirus, este una dintre țările asiatice unde crește rata de administrare a vaccinurilor. Până în prezent, peste 1 miliard de doze de COVID-19 au fost administrate de guvernul de la Beijing, conform datelor Comisiei Naționale de Sănătate raportate de presa de stat Xinhua.

Ritmurile de vaccinare variază de la o țară la alta. Unele state au favorizat vaccinarea cât mai multor persoane, indiferent de categorie, într-un timp cât mai rapid, iar altele au încercat să acorde prioritate vaccinării grupurilor vulnerabile specifice, precum a fost cazul SUA, care au hotărât ca printre primii vaccinați împotriva COVID-19, pe lângă personalul medical, să fie bătrânii și îngrijitorii din căminele de bătrâni. Astfel, Statele Unite au ajuns la o rată de vaccinare de peste 45% din populația generală.

Media globală din ultimele 7 zile a dozelor de vaccin administrate împotriva SARS-CoV-2 este de aproximativ 40,5 mln pe zi.

img21004497

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!