ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Sănătății cere vigilență sporită în contextul răspândirii tulpinii indiene a COVID-19

12:59 | 25.06.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 25 iun. /MOLDPRES/. Ministerul Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale a venit cu o reacție în contextul răspândirii cazurilor de infectare cu noua tulpină indiană (Delta) a virusului SARS-CoV-2 la nivel global, inclusiv în țările vecine, precum România și Ucraina. Instituția a făcut un apel către cetățenii Republicii Moldova să dea dovadă de vigilență sporită și să respecte cu strictețe măsurile de prevenire și control a infecției COVID-19, transmite MOLDPRES.

„Este obligatoriu ca populația, inclusiv persoanele vaccinate împotriva COVID-19, să poarte masca de protecție în spațiile închise, să evite aglomerațiile, să-și dezinfecteze regulat mâinile, să păstreze distanța de siguranță de cel puțin un metru, iar în cazul apariției simptomelor de febră, tuse, dificultăți de respirație și alte simptome concomitente, să apeleze imediat la medic”, indică Ministerul Sănătății.

La rândul lor, specialiștii epidemiologi din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) au anunțat că urmează să propună noi măsuri de prevenire și control a infecției COVID-19, pentru a limita pericolul de răspândire a tulpinii indiene pe teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit ANSP, vor fi prelevate probe pentru a stabili dacă tulpina indiană este prezentă în țara noastră, care vor fi transmise la laboratorul din Germania, pentru secvențiere.

Specialiștii în domeniu afirmă că tulpina Delta este mai contagioasă și se răspândește mai rapid, iar cea mai eficientă măsură de protecție este vaccinarea împotriva COVID-19, concomitent cu respectarea măsurilor generale de protecție.

foto: thehindubusinessline.com

img21004535

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!