ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

După avertizarea de caniculă, meteorologii au anunţat şi Cod galben de furtună

16:22 | 30.06.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 30 iun. /MOLDPRES/. Un nou Cod galben, de instabilitate atmosferică, au anunţat meteorologii până mâine. Avertizarea completează Codul galben de caniculă, extins astăzi până joi, 1 iulie, transmite MOLDPRES.

Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada indicată, pe întreg teritoriul ţării, se prevăd descărcări electrice, izolat averse (15-35 litri pe metru pătrat), cu grindină și vijelie, în rafale de până la 15-20 metri pe secundă.

Totodată, mâine este valabil şi Codul galben de caniculă. Potrivit meteorologilor, în acest interval, pe arii extinse, temperatura maximă a aerului va atinge 33°C. Noaptea mercurul termometrelor va ajunge la 20 de grade Celsius.

În caz de Cod galben, condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, temperaturi ridicate, risc de creşteri de debite şi niveluri în râuri şi râuleţe etc.) sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice. 

 foto: SHS

img21004659

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!