ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Speakerul Zinaida Grecianîi a transmis un mesaj după alegerile de duminică

16:16 | 12.07.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi a venit astăzi cu un mesaj după scrutinul parlamentar din 11 iulie. Astfel, la final de mandat, aceasta a mulțumit deputaților din legislatura a X-a pentru activitate, iar viitorilor deputați le-a urat succes, relatează MOLDPRES.

“După ce s-au calmat spiritele electorale, iar componența viitorului Parlament este aproape evidentă, aș dori să adresez colegilor deputați din legislatura a X-a sincere mulțumiri pentru colaborarea desfășurată, iar viitorilor deputați – felicitări și urări de succese în munca pentru binele țării. Mandatul Parlamentului de legislatura a X-a a fost incomplet, dar și extrem de dificil. Mai mult de jumătate din această perioadă a fost marcată de pandemie. Pentru prima oară Parlamentul țării, prin Hotărârea adoptată la 17 martie 2020, a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova”, a menționat Grecianîi.

Ea a anunțat că în pofida restricțiilor pandemice, Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a X-a a adoptat peste 500 de acte normative din toate domeniile, convocându-se în 76 de ședințe plenare.

“În pofida circumstanțelor în care a fost declanșat, actualul scrutin parlamentar a făcut parte din procesele democratice firești într-un stat de drept. Sper ca noua componență a Parlamentului să reprezinte cu demnitate voia poporului și să se conducă în activitate exclusiv de această voință și de Legea supremă a statului”, a rezumat speakerul. 

foto: Parlament

img21004997

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!