ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ucraina va rămâne țară de tranzit pentru gazul rusesc și după deschiderea Nord Stream 2

12:29 | 13.07.2021 Categorie: Externe

Berlin, 13 iul. /MOLDPRES/. Cancelarul german Angela Merkel a anunțat că Ucraina poate avea încredere în Germania și Uniunea Europeană, gazul rusesc va tranzita această țară și după deschiderea Nord Stream, transmite MOLDPRES cu trimitere la AGERPRES.

În timpul unei conferințe de presă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cancelarul german a declarat că Uniunea Europeană este suficient de puternică pentru a se asigura că Federația Rusă va menține sistemul de conducte al Ucrainei în „portofoliul” de conducte care leagă Rusia de restul Europei.

„Uniunea Europeană și Germania vor avea grijă ca acest lucru să continue și după 2024”, a spus ea.

„Am făcut o promisiune Ucrainei și ne vom ține promisiunea. Este obiceiul meu să mă țin de cuvânt și cred că acest lucru se va aplica fiecărui viitor cancelar”, a specificat Merkel.

foto: 112.international

img21005026

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!