ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Joe Biden studiază ideea unui ''telefon roşu'' cu China

09:06 | 16.07.2021 Categorie: Externe

Washington, 16 iul. /MOLDPRES/. Administraţia preşedintelui american Joe Biden examinează posibilitatea stabilirii unei linii telefonice de urgenţă directe cu guvernul chinez, similară aşa-numitului ''telefon roşu'' creat în timpul războiului rece între SUA şi URSS ce a permis o comunicare directă cu Kremlinul ca modalitate de evitare a unui război nuclear, relatează postul CNN, comunică MOLDPRES cu referire la EFE și Agerpres.

Conform acestui post, Biden doreşte un instrument de comunicare rapidă pentru a reduce riscul de conflict între SUA şi China. O astfel de linie telefonică le-ar permite preşedintelui american şi responsabililor din echipa sa de securitate naţională să telefoneze imediat sau să expedieze mesaje criptate preşedintelui Xi Jinping sau colaboratorilor apropiaţi ai acestuia. De pildă, ar putea fi transmise astfel informaţii urgente privind mişcările militare spontane sau mesaje de avertisment despre atacuri cibernetice.

Ideea unei asemenea linii directe cu Beijingul datează cel puţin de pe vremea administraţiei Barack Obama, dar ea a fost menţionată într-un memorandum de securitate naţională clasificat abia în ultimul an al administraţiei Donald Trump, conform unei surse familiarizate cu această chestiune.

Reprezentanţii administraţiei Biden au preluat ideea, dar rămân numeroase detalii de soluţionat, inclusiv obţinerea acordului din partea Chinei.

Washingtonul a avut adesea dificultăţi în obţinerea unor răspunsuri rapide din partea Beijingului asupra unor chestiuni urgente, afirmă pentru CNN funcţionari americani, astfel că un asemenea sistem ar îmbunătăţi comunicarea dintre cele două părţi.

O astfel de linie există deja între Beijing şi Pentagon, dar ea este destinată exclusiv chestiunilor de natură militară.

foto: rbc.ru

img21005126

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!