ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANRE: Motorină în țară este, însă operatorii refuză s-o vândă

14:34 | 23.07.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 23 iul. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunţat că monitorizează atent situația și a prezentat câteva detalii în contextul ultimelor evoluții pe piața produselor petroliere din Republica Moldova și lipsa motorinei la unele benzinării. Instituția afirmă că motorină în ţară este, însă operatorii refuză s-o vândă, transmite MOLDPRES.

Agenția constată, din datele statistice oficiale, că în ultimele zile unii operatori au introdus pe teritoriul Portului Internațional Liber Giurgiulești cantități semnificative de motorină, însă refuză să vândă acest tip de produs la stațiile de alimentare. „Situația creată ține exclusiv de responsabilitatea acestora, instituțiile statului urmând să analizeze și să constate cauzele fenomenului respectiv, cu toate consecințele de rigoare”, declară ANRE.

Referitor la ultimele modificări legislative și a cadrului de reglementare, precum și a declarațiilor în spațiul public din partea unor companii petroliere sau experți/formatori de opinie, ANRE condamnă ferm orice tentativă de exercitare a unor presiuni asupra deciziilor Agenției aprobate anterior.

„Totodată, cadrul legislativ actual a developat anumite vulnerabilități în acest sector, care urmează a fi remediate în cel mai scurt timp, pentru a nu oferi pe viitor posibilitatea utilizării acestora în interese proprii”, a afirmat sursa citată.

ANRE a precizat că, în conformitate cu datele preliminare, în perioada 1 – 22 iulie, pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv Portul Internațional Liber Giurgiulești, au fost introduse 11,6 mii tone de benzină și 32 mii tone de motorină.

foto: digi24.ro

img21005335

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!