29 iulie 1994. Este adoptată Constituția Republicii Moldova

Primul parlament ales în mod democratic și-a desfășurat activitatea în cadrul juridic al Constituției RSS Moldovenești. Evenimentele se desfășurau atât de dinamic și imprevizibil, încât organul legislativ nu-și putea permite luxul să se transforme în Adunare Constituantă. În mod normal, un parlament care își asumă  sarcina de a elabora o nouă constituție, se ocupă exclusiv de acest lucru, propune proiectul spre referendum, apoi declanșează procedura de alegeri anticipate în baza noii constituții. Pentru asemenea procedură nu era timp și noi mai eram republică unională, sub incidența juridică a Constituției URSS, una propagandistică și nefuncțională.

Totuși, primul parlament a reușit de câteva ori să amendeze constituția sovietică. A fost adoptat tricolorul în calitate de drapel de stat, a fost eliminat articolul ce prevedea rolul conducător al partidului comunist și au fost radical transformate instituțiile centrale ale statutului. Dar mișcarea înainte era dificilă din cauza unei constituții brejneviste, care nu avea nimic în comun cu statul de drept.

Pornind de la aceste considerente, la 19 iulie 1990, cu câteva zile înainte de adoptarea Declarației de Suveranitate, parlamentul adoptă hotărârea cu privire la crearea Comisiei pentru elaborarea proiectului noii Constituții a Republicii Moldova. Din componența acestei comisii făceau parte deputați, experți în dreptul constituțional, economiști, istorici, iar președinte de comisie a fost ales Mircea Snegur, la acel timp președinte al parlamentului. Era evident că atunci nu existau cunoștințe profunde privind natura statului de drept, separația puterilor, economia de piață, proprietatea privată. Treptat, la lucrările comisiei au fost atrași și alți specialiști, inclusiv din România, care se afla și ea într-un proces similar de elaborare a noii Constituții.

Comisia Constituțională a avut numeroase ședințe, a lucrat pe capitole și pas cu pas a creat un proiect care putea fi propus spre dezbateri în legislativ. Au fost analizate cele mai importante acte istorice care stau la baza constituționalismului modern: din Anglia – Magna Charta Libertatum din 1215 („Marea Cartă a Libertăţilor”), The Petition of Right (1628) -„Petiţia Drepturilor”, HABEAS CORPUS ACT (1679) - „Legea pentru Garantarea Libertății Supusului şi Prevenirea Întemnițării peste Mări şi Oceane”, Bill of Rights (1689) - „Declarația Drepturilor Omului”; din SUA - Declarația Drepturilor din Statul Virginia (12.06.1776), Declarația de Independență a SUA (4 iulie 1776) şi altele; din Franța – „Declarația Drepturilor Omului şi Cetățeanului” (26 august 1789), constituțiile celor cinci republici franceze şi multe alte acte care au servit drept cadru juridic pentru dezvoltarea constituționalismului în statele cu cea mai dezvoltată democrație.

Comisia Constituțională, cu largul aport al grupurilor de experți, a reușit să definitiveze un proiect care, în mare măsură, corespundea exigențelor și standardelor internaționale în domeniu. Pentru prima oară, într-un document atât de important cum este Legea Fundamentală au fost reglementate relațiile dintre cetățean şi stat, Constituția a statuat principiul responsabilității statului față de cetățean, garant al respectării căruia este Curtea Constituțională, împreună cu ramurile puterii: legislativă, executivă şi judecătorească. În Constituția Republicii Moldova trece ca un fir roșu ideea enunțată în Declarația franceză „Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează celuilalt: astfel, exercițiul drepturilor naturale ale fiecărui om nu cunoaște decât acele limite care sunt necesare altor membri ai societății pentru a se bucura de aceleași drepturi”. Autorii noii Constituții au renunțat la principiul vechi, care a stat la baza constituțiilor sovietice: „A face ceea ce permite legea”, adoptând principiul „A nu face numai ceea ce interzice legea”, admițând libera dezvoltare.

Proiectul a fost propus parlamentului la 20 august 1992. Urma ca deputații să facă cunoștință cu proiectul  Legii Fundamentale și să vină cu propuneri  pentru ședințele în plen. Pentru a facilita definitivarea proiectului, a fost ales un grup de lucru în frunte cu experimentatul jurist Tudor Panțâru.

Dezbaterile în plen au început pe data de 2 martie 1993. Proiectul se baza pe șase principii care asigurau arhitеctura statului de drept. Printre ele: caracterul democratic al puterii de stat, separația puterilor, pluralismul politic, economia de piață, drepturile fundamentale ale omului și proprietatea privată. Dezbaterile legislative, din păcate, s-au axat prioritar pe problema identitară și ziua de 2 martie n-a adus rezultate palpabile. Spre sfârșitul zilei, deputații au decis crearea unei Comisii pentru definitivarea și redactarea  textului în frunte cu Petru Lucinschi, președintele parlamentului.

Și pe 3 martie discuția a fost foarte politizată și departe de problemele reale ale proiectului. Reprezentanții minorităților naționale duceau permanent dezbaterea în zona relațiilor interetnice și perpetuau la nesfârșit confruntările de care societatea deja era obosită. Totuși, propunerile au fost sistematizate și pe 12 martie parlamentul a aprobat ca bază textul propus. Au fost stabilite două luni pentru discutarea publică a  proiectului Constituției.

Cu toate că a fost adoptat la ședința prezidiului parlamentului un program de acțiuni privind organizarea discuțiilor publice, proiectul n-a generat adevărate dezbateri în societate. Totul s-a limitat la rubrici tematice la televiziune și în presa scrisă și o implicare timidă a mediului academic. Apatia din societate era amplificată și de o criză parlamentară, dirijată din urmă de fosta nomenclatură a partidului comunist. Lucrurile au fost  accelerate și de agravarea crizei politice din Rusia, soldate cu dizolvarea parlamentului de la Moscova. Moldova mergea și ea spre alegeri anticipate.

Alegerile parlamentare anticipate din 27 februarie 1994 au demonstrat că iminenta înrăutățire a situației economice a generat o dezamăgire în demersul democratic. Forțele care au reușit să speculeze aceste dificultăți ale tranziției au obținut o victorie zdrobitoare, obținând  84 de mandate. Partidul  Democrat Agrar  și Blocul „Partidul Socialist și Mișcarea Unitate-Edinstvo” n-au propus societății o alternativă viabilă de stânga și se limitau la anumite interpretări ale problemelor identitare și la acțiuni practice de temperare sau mimare a reformelor. Anume lor le revenea sarcina să adopte în final prima Constituție a Republicii Moldova.

În fond, majoritatea parlamentară nici nu prea putea schimba prea multe din proiectul propus de parlamentul precedent, deoarece majoritatea principiilor constituționale erau deja în vigoare în Republica Moldova, grație unor legi adoptate în anii 1990-1993. Separația puterilor, pluralismul politic, proprietatea privată, elemente ale economiei de piață erau practicate pe larg în toate sferele vieții și cale înapoi nu exista. Unicul lucru pe care l-au reușit forțele cvasi-comuniste a fost introducerea sintagmei antiștiințifice „limba moldovenească” în Legea Fundamentală a țării.

La 29 iulie 1994, majoritatea agro-socialistă a votat Constituția Republicii Moldova. Președintele Mircea Snegur s-a grăbit s-o promulge imediat, chiar în sala de ședințe. Ulterior, Snegur a regretat prezența în Legea Fundamentală a falsului privind numele corect al limbii pe care o vorbim. Constituția a întrat în vigoare și timp de 27 de ani Moldova se conduce de principiile și normele stabilite atunci. Constituția a fost cârpită și mutilată în interesul politicienilor de la putere de mai multe ori. Chiar dacă ea nu era perfectă, totuși exista o abordare sistemică a setului de valori juridice. Modificările grăbite au creat anumite dezechilibre și contradicții. 

Marii filosofi francezi, care au oferit lumii o nouă concepție magistrală despre relația cetățean-stat, menționau că omul se naște liber și pretutindeni este în lanțuri. Singura soluție este Contractul Social dintre cetățean și Stat, numit Constituție. Iar semnătura cetățeanului sub acest contract înseamnă votul lui liber în cadrul unui referendum pentru Constituție. Lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat la momentul adoptării primei și actualei Constituții a Republicii Moldova.