ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Republica Moldova au fost administrate un milion de doze de vaccin anticovid

11:48 | 28.07.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. Un milion de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate din 2 martie, când a început campania de imunizare, și până astăzi în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, comunică MOLDPRES.

Potrivit surse citate, persoana care a atins pragul de 1.000.000 este Axenia Ungureanu, în vârstă de 48 de ani. care s-a vaccinat în cadrul Oficiului Medicilor de Familie Bozieni, Hâncești.

“E o cifră care aduce speranță, un viitor fără COVID-19, fără restricții şi un mediu mai sănătos. Vă mulțumim pentru grija față de sănătatea proprie și a celor dragi. Sunteți un exemplu de responsabilitate și implicare la bunăstarea societății!

De asemenea, ne exprimăm recunoștința pentru munca lucrătorilor medicali în această luptă cu virusul Sars-Cov-2, precum şi implicarea lor în procesul de vaccinare”, se spune în postarea publicată pe pagina MSMPS.

Autoritățile din sănătate reiterează necesitatea accelerării procesului de vaccinare pentru a evita un nou val de infectări cu varianta Delta, a COVID-19, care deja circulă pe teritoriul țării.

img21005449

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!