ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

14 din cei 101 membri ai Legislativului Republicii Moldova sunt tineri

15:19 | 28.07.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. 14 din cei 101 membri ai Legislativului Republicii Moldova sunt tineri cu vârsta de până la 35 de ani. Vârsta medie a deputaților din legislatura a XI-a este de 47 de ani, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Direcției generale comunicare și relații publice a Parlamentului, cel mai tânăr deputat este Eugeniu Sinchevici, care a împlinit 22 de ani. Acesta studiază la Facultatea de Științe Politice din Paris și este la primul mandat. Este al doilea cel mai tânăr deputat din istoria Legislativului Republicii Moldova, după deputatul comunist Mihail Poleanschi, care în 2001 a devenit parlamentar la vârsta de 21 de ani.

Printre cei mai tineri deputați din noua legislatură sunt, Marcela Nistor, de 27 de ani, și Adrian Băluțel, de 28 de ani. Toți trei au fost aleși pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate.

Cel mai tânăr deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor este Diana Caraman,  născută în anul 1990, economist de profesie.

Printre deputații Partidului ”Șor” cel mai tânăr este liderul acestuia, Ilan Șor, născut în 1987.

Decanul de vârstă al deputaților din Parlamentul de legislatura a XI-a este Eduard Smirnov (Blocul Comuniștilor și Socialiștilor), care are 81 de ani.

Printre cei mai în vârstă deputați se numără și Vladimir Voronin, care are 80 de ani, și parlamentarul Oazu Nantoi, cu vârsta de 73 de ani.

foto: Parlament

img21005458

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!