ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Administrației de Stat a Drumurilor

14:45 | 30.07.2021 Categorie: Comunicate

Metodologia dimensionării structurilor rutiere, necesară pentru eficientizarea costurilor de construcție a drumurilor – discutată în cadrul unei întrevederi cu companiile de proiectare

Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. Conducerea Administrației de Stat a Drumurilor a desfășurat o ședință consultativă cu reprezentanții companiilor de proiectare referitor la actualizarea metodologiei dimensionării structurilor rutiere și a normelor în vigoare aprobate de Republica Moldova în acest sens. 

Structura rutieră este compusă din stratul de fundație, straturile de bază și stratul de uzură. Aproximativ 80% din costul total al construcției drumului sunt pentru structura rutieră. Din acest motiv, este foarte important să fie efectuat un calcul corect al dimensionării, argumentat din punct de vedere economic și rentabil, pentru ca drumul să fie rezistent și să dețină capacitate portantă pentru o perioadă îndelungată. 

Companiile de proiectare au identificat dificultăți la aplicarea metodologiei dimensionării în uz și drept urmare, a apărut necesitatea de a elabora o metodologie nouă. 

În cadrul ședinței, conducerea ASD, în comun cu specialiștii din domeniul proiectării, au analizat metodologiile aplicate în țări ca Ucraina, România, Federația Rusă și Republica Belarus. 

Urmează să fie studiate metodologiile utilizate de Ungaria, Polonia și Germania, pentru a determina care dintre acestea vor fi implementate la actualizarea metodologiei Republicii Moldova. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!