ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Universitatea de Medicină a anunţat rezultatele intermediare ale admiterii

13:44 | 03.08.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 3 aug. /MOLDPRES/. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a făcut publice astăzi, on-line, rezultatele intermediare ale concursului de admitere pentru anul de studii 2021-2022, transmite MOLDPRES. 

Potrivit lui Vladislav Badan, secretar responsabil al Comisiei de admitere, din numărul total de 1 687 de dosare acceptate pentru concurs, 1 312 (77,8%) concurenți au participat în competiție în baza diplomei de bacalaureat, 295 (17,5%) – în baza diplomei de studii profesionale, 34 de candidaţi (2,0%) au participat la concurs în baza atestatelor de studii medii de cultură generală și 46 de candidaţi (2,7%) – în baza diplomelor de licență/studii superioare. 

“Cel mai mare concurs pentru ocuparea locurilor bugetare s-a înregistrat la Stomatologie (10 locuri) – 43,3 persoane pentru un loc, urmat de specialitatea Farmacie (10 locuri), unde au concurat 13,4 candidați/loc și la Asistenţă medicală generală (20 de locuri) – 5,1 candidați/loc, la Optometrie (5 locuri) – 4,2 candidați/loc, la specialitatea Medicină (395 de locuri) concursul a fost de 2,5 candidați/loc, la Sănătate publică (15 locuri) – 1,9 candidați/loc și la Tehnologie radiologică (10 locuri) – 1,7 candidați/loc”, a spus Badan.

În acest an, Planul de admitere constituie 1 001 locuri, dintre care 455 cu finanțare de la bugetul de stat, inclusiv 25 de locuri sunt pentru candidații din raioanele de est ale republicii: Medicină – 395, Stomatologie – 10, Farmacie – 10, Asistență medicală generală – 10, Sănătate publică – 15, Tehnologie radiologică – 10, Optometrie – 5. Alte 546 locuri sunt prevăzute în bază de contract cu taxă de studii: Medicină – 250 de locuri, Stomatologie – 106, Farmacie – 110, Sănătate publică – 20, Optometrie – 20, Asistență medicală generală – 25, Tehnologie radiologică – 15 locuri. Taxele de studii nu au fost majorate: Medicină – 30.100 lei, Stomatologie – 33.100 lei, Farmacie – 30.500 lei, Sănătate publică – 19.300 lei, Optometrie – 32.200 lei, Asistență medicală generală – 19.300 lei, Tehnologie radiologică – 32.200 lei.

Pentru a participa la concursul final de admitere, candidații urmează să prezinte originalele actelor, în perioada 4-10 august. Candidații care nu au promovat concursul intermediar de admitere, dar, cu siguranță, doresc să participe în concursul final, la fel trebuie să aplice actele în original, în termenele stabilite. Neprezentarea originalelor actelor, în termenul stabilit, duce la pierderea locului obținut prin concursul intermediar de admitere la USMF „Nicolae Testemițanu”, precum și la imposibilitatea de a participa la concursul final de admitere.

Rezultatele finale vor fi anunțate în data de 12 august pe site-ul Universității. 

foto: USMF

img21005600

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!