ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Partidul bulgar anti-elite ITN a propus un guvern minoritar

13:39 | 07.08.2021 Categorie: Externe

Sofia, 7 aug. /MOLDPRES/. Partidul bulgar anti-elite denumit ''Există un astfel de popor'' (ITN) a propus vineri un guvern minoritar, dar rămân semne de întrebare asupra şanselor sale de a obţine în parlament sprijin suficient pentru un vot de încredere, transmite Reuters, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

Această formaţiune, condusă de cântăreţul şi moderatorul de talk-showuri TV Slavi Trifonov, a ieşit pe primul loc la alegerile anticipate din 11 iulie, propulsată de furia populaţiei împotriva corupţiei extinse, şi punând astfel capăt unei perioade de mai mult de un deceniu de guvernare a premierului conservator Boiko Borisov.

Dar cu numai 65 din cele 240 de mandate în parlament, ITN va avea nevoie de susţinerea altor partide pentru a forma o majoritate. Până în prezent a încercat să obţină sprijinul altor două mici partide anti-corupţie, dar ITN a refuzat să semneze un acord politic cu acestea sau să le dea un cuvânt de spus asupra portofoliilor guvernamentale.

Deocamdată numai socialiştii au transmis că ar putea sprijini un guvern minoritar al ITN.

Premierul desemnat, Plamen Nikolov, un afacerist în vârstă de 44 de ani puţin cunoscut, i-a transmis preşedintelui Rumen Radev propunerea sa privind un viitor Cabinet care probabil va fi supus miercuri votului în parlament.

ITN a promis reformarea justiţiei şi combaterea corupţiei, însă lipsa disponibilităţii acestei formaţiuni pentru a forma o coaliţie sau a discuta despre portofoliile guvernamentale a ridicat din partea celorlalte două partide anti-corupţie semne de întrebare asupra capacităţii sale de a face efectiv ceea ce promite.

Un eşec la votul de învestitură va aduce perspectiva unor noi alegeri anticipate, cu implicaţiile care decurg de aici asupra combaterii noului val de COVID-19 şi realizării planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) în vederea accesării fondurilor europene dedicate redresării post-pandemie. 

Foto: Reuters

img21005711

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!