ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Salvatori din Republica Moldova au plecat în Grecia să ajute la lichidarea incendiilor

08:54 | 09.08.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 9 aug. /MOLDPRES/. Douăzeci și cinci de pompieri din Republica Moldova cu patru unități de tehnică s-au deplasat în dimineaţa zilei de astăzi în Grecia, pentru a ajuta salvatorii eleni la stingerea incendiilor de proporții cu care se confruntă această țară, transmite MOLDPRES.

„Am analizat situaţia, ne-am evaluat posibilităţile şi am hotărât ca un efectiv de salvatori din ţara noastră să se deplaseze în ajutorul colegilor eleni. Este o misiune destul de complicată, însă am toată încrederea în colegi că vor face faţă tuturor încercărilor şi se vor întoarce sănătoşi acasă”, a declarat Mihail Harabagiu, şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), la ceremonia de petrecere a pompierilor moldoveni la operaţiunea de stingere a incendiilor din Grecia.

La eveniment a participat şi Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne, care a declarat că este o onoare să-şi înceapă mandatul cu aşa o decizie importantă. „Este pentru prima oară când Republica Moldova va participa la o asemenea misiune, ca urmare a unei înţelegeri bilaterale moldo-elene. Avem specialişti buni, experimentaţi, care vor fi de real folos colegilor din Grecia care se confruntă cu stihia focului. Au fost cazuri când Moldova a primit ajutorul colegilor din alte ţări, de aceea a venit timpul să fim alături şi noi de statele care au ajuns în impas”, a spus Ana Revenco.

Totodată, oficialul a menţionat că în mandatul său de ministru îşi propune să muncească de comun acord cu toate structurile MAI, inclusiv Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. „Muncind împreună, vom putea diversifica serviciile, fortifica entităţile, consolida parteneriatele internaţionale. Calamităţile nu ştiu de hotare şi nu se opresc la frontiere, de aceea trebuie să fim pregătiţi pentru orice situaţie ieşită din comun şi care prezintă pericol pentru viaţă şi economie”, a relevat ministrul de Interne, Ana Revenco.

Săptămâna trecută, o companie din Republica Moldova a trimis cinci elicoptere în Turcia, pentru a participa la operațiunea de stingere a incendiilor din regiunea de sud a țării. Anunțul a fost făcut de ambasadorul ţării noastre la Ankara, Dmitri Croitor. Din echipajele de zbor au făcut parte cetățeni ai R. Moldova.

În ultima perioadă, Turcia, Grecia, Italia, Bulgaria se confruntă cu incendii devastatoare, amplificate de caniculă.

Foto: IGSU

img21005730

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!