ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrew Rayel va mixa de la înălțime în locații inedite din R. Moldova

12:16 | 09.08.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 9 aug. /MOLDPRES/. Cinci atracții turistice din Republica Moldova vor deveni locații pentru o serie de live set-uri inedite ale celebrului DJ moldovean Andrew Rayel. Acesta va mixa de la înălțime timp de două ore, iar concertele în aer liber vor fi filmate și, ulterior, promovate pe rețelele sociale, transmite MOLDPRES.

Producțiile video vor fi realizate în cadrul proiectului „Moldova: A place to find your harmony”, parte a campaniei „Moldova: A place to find yourself”, elaborată și implementată de către Agenția de Investiții. Clipurile au drept scop promovarea imaginii țării peste hotare și atragerea turiștilor. 

„Este vorba despre cinci mix-uri, care vor fi lansate o dată la aproximativ 6 săptămâni, cu muzică exclusivă, muzică nouă, dar pe background, ca suport video, va fi o locație interesantă de la noi, din Republica Moldova. Deja am filmat prima locație, este vorba despre cariera de la Rezervația Fetești. Cred că va mai fi o locație în Chișinău, undeva la înălțime, cu priveliște frumoasă, va fi defileul de la Duruitoarea Veche, Defileul Văratic și o locație pe malul Nistrului, cred că Țipova sau Mărcăuți”, a declarat Andrew Rayel. 

Clipurile vor fi editate și plasate pe paginile de pe rețelele sociale ale lui Andrew Rayel: Youtube, Facebook, Instagram și Twitter, care au o audiență totală de peste 1 milion de urmăritori. Andrew Rayel are urmăritori din toată lumea: SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Țările de Jos, Polonia, Rusia, Indonezia, China, Japonia și Australia.

„În această perioadă se constată o dinamică, o dezvoltare a turismului intern. Lucrul acesta ne bucură foarte mult și sperăm ca, într-adevăr, prin muzică, prin proiectele inovative cu care venim, să contribuim și la o mai bună cunoaștere, și la o redescoperire a Republicii Moldova”, a declarat Andrei Chistol, șef al Departamentului Promovare Turism din cadrul Agenției de Investiții.

În 2020, Andrew Rayel a mixat de la înălțime la Orheiul Vechi, precum și în Chișinău. În martie 2021, Agenția de Investiții „Invest Moldova” a demarat campania externă „Moldova: A place to find yourself”, prin lansarea unui spot de vizibilitate adresat turiștilor străini. Protagoniștii producției au fost interpreții Dara, Pasha Parfeni și trupa „Cosmos în Buzunar”, care au realizat un cover la piesa „Wake me up” de Avicii.

Foto: Facebook

img21005741

img21005741

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!