ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ședința comună a Guvernelor Republicii Moldova și României ar putea să se desfășoare în septembrie

10:47 | 11.08.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 11 aug. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut ieri o întrevedere cu Ambasadorul României, Daniel Ioniță, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În contextul discuției avute cu premierul României, Florin Cîțu, cei doi oficiali au planificat pregătirea ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova, care ar putea să se desfășoare deja în septembrie.

Tot în cadrul întâlnirii de ieri s-au stabilit etapele de pregătire a reluării și extinderii acordului interguvernamental pentru asistență tehnică nerambursabilă. România este un susținător activ al modernizării țării noastre și relația are un potențial de dezvoltare enorm, din care vor câștiga toți cetățenii.

Foto: Guvern

img21005807

img21005807

img21005807

img21005807

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!