ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova va avea o nouă agendă de asociere cu UE

11:04 | 11.08.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 11 aug. /MOLDPRES/. Premierul Natalia Gavrilița a discutat, la telefon, cu Josep Borrell, Înalt Reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene. Cei doi oficiali au examinat prioritățile noului Guvern de la Chișinău, agenda de asociere, dar, mai ales, asistența UE pentru țara noastră, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Natalia Gavrilița i-a mulțumit înaltului oficial european pentru sprijinul și asistența acordată de către instituțiile UE și statele membre ale UE, Republicii Moldova.

„Integrarea europeană se numără printre prioritățile strategice ale noului guvern. Vom întreprinde toate eforturile pentru a dinamiza cooperarea noastră cu UE, dar și pentru a avansa în implementarea Acordului de asociere. Planificăm să ne concentrăm pe o serie de reforme esențiale pentru cetățeni, dar și pentru relațiile noastre cu UE – reforma justiției și combaterea corupției”, a menționat Natalia Gavrilița.

Prim-ministrul a accentuat că, printre pașii imediați ai noii guvernări, se numără adoptarea legilor și hotărârilor necesare pentru accesarea celei de-a doua tranșe a asistenței macrofinanciare în valoare de 50 de milioane de Euro, inclusiv modificările pentru îmbunătățirea modului de verificare a averilor și intereselor și adoptarea noului Cod Vamal.

Cei doi oficiali au mai discutat despre finalizarea noii agende de asociere, care va stabili priorități și obiective pentru următorii șapte ani și care urmează să fie adoptată la următorul Consiliu de Asociere RM-UE. Înaltul oficial european a invitat Prim-ministrul Gavrilița să efectueze o vizită la Bruxelles la sfârșitul lunii septembrie.

Foto: Guvern

img21005809

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!