ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Economiei a examinat cu șeful Delegației UE unele priorități imediate ale dialogului cu Bruxellesul

18:45 | 13.08.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 13 aug. /MOLDPRES/. Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a avut astăzi o întrevedere cu șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko. În cadrul întrevederii au fost trecute în revistă cele mai importante realizări din agenda de cooperare a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și trasate câteva dintre prioritățile imediate ale dialogului RM-UE în contextul implementării programului de reforme al Guvernului, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MEI.

De asemenea, oficialii au discutat despre Planul de redresare economică pentru R. Moldova, anunțat de Comisia Europeană la începutul lunii iunie curent, precum și despre regimul de funcționare a zonelor economice libere, inclusiv crearea locurilor de muncă, atragerea investițiilor străine și autohtone și volumul exporturilor destinate pieței europene.

Ministrul Gaibu a apreciat nivelul investițiilor UE în Moldova și asistența constantă acordată în decursul ultimelor decenii, inclusiv prin intermediul mai multor proiecte de dezvoltare, finanțate de UE și implementate în diverse domenii, în toate raioanele țării. Totodată, Sergiu Gaibu i-a mulțumit înaltului oficial european pentru contribuția personală la promovarea valorilor europene în țara noastră și la apropierea UE de cetățeni.

La rândul său, Peter Michalko l-a felicitat pe Sergiu Gaibu cu ocazia preluării mandatului de ministru și i-a urat succes în activitate și în realizarea Programului de Guvernare, subliniind că UE va continua să fie un partener de încredere pentru R. Moldova.

Foto: MEI

img21005909

img21005909

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!