ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cel puţin 304 persoane au murit în Haiti în urma unui seism cu magnitudinea 7,2

09:00 | 15.08.2021 Categorie: Externe

Port-au-Prince, 15 aug. /MOLDPRES/. Cel puţin 304 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte câteva sute sunt rănite şi date dispărute în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,2 care s-a produs în Haiti, sâmbătă dimineaţă, potrivit unui nou bilanţ anunţat duminică de autorităţile locale, relatează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Cutremurul a avut loc la 08:29, ora locală (12:29 GMT), la 12 km de oraşul Saint-Louis-du-Sud, situat la aproximativ 160 km de capitala haitiană Port-au-Prince, potrivit datelor furnizate de Institutul american de geofizică (USGS).

Biserici, magazine, case: multe clădiri s-au prăbuşit în seismul puternic care a prins sute de locuitori sub plăci de beton.

Fără prea multe mijloace, locuitorii s-au grăbit să scoată victimele aflate sub clădirile prăbuşite, efort salutat de serviciile de protecţie civilă.

''Primele intervenţii, efectuate atât de salvatori profesionişti, cât şi de populaţie, au făcut posibilă scoaterea multor oameni de sub dărâmături'', a indicat protecţia civilă.

Peste 1.800 de persoane au fost rănite în urma cutremurului şi puţinele spitale din zonele afectate fac eforturi să ofere îngrijiri de urgenţă.

Cea mai săracă ţară din America păstrează încă în memorie cutremurul din 12 ianuarie 2010, care a devastat capitala şi mai multe oraşe din provincie. Peste 200.000 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 300.000 au fost rănite în urma dezastrului.

Foto: cayman.loopnews.com

img21005924

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!