ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Primăria capitalei va achita compensații victimelor represiunilor politice

09:09 | 18.08.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Primăria municipiului Chișinău va examina zece dosare ale foștilor deținuți politici pentru a le achita compensații, transmite MOLDPRES.

Viceprimarul Angela Cutasevici a convocat marți o ședință de informare cu participarea reprezentanților Comisiei municipale privind restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice, precum şi achitarea compensaţiilor în cazul decesului ca urmare a represiunilor politice.

În cadrul ședinței a fost prezentat Regulamentul de activitate al comisiei, fiind stabilite și acțiunile ce urmează a fi realizate în perioada următoare. Tot aici a fost prezentat un raport asupra celor zece cereri depuse de persoanele represate.

În acest context, Angela Cutasevici a dispus ca până la convocarea următoarei ședințe, responsabilii municipali să informeze solicitanții despre necesitatea de actualizare și completare a dosarului.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!