ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Finanțelor

16:05 | 18.08.2021 Categorie: Comunicate

Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Germaniei, Angela Ganninger

Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Marți, 17 august 2021, Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi s-a întâlnit cu Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, E.S. Angela Ganninger, însoțită de echipa German Economic Team, în cadrul unei vizite la minister.

În cadrul întrevederii, oficialii au făcut un schimb de opinii privitor la prioritățile pe termen mediu și oportunitățile de continuare a colaborării, în vederea îmbunătățirii proceselor pe dimensiunea planificării bugetare, eficienței cheltuielilor publice, executării bugetului ș.a

Ministrul Finanțelor a mulțumit ambasadoarei pentru susținerea acordată și interesul continuu de a dezvolta proiecte în țara noastră, și a exprimat deschiderea în vederea continuării cooperării și implementării de noi proiecte.

La rândul său, Angela Ganninger, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republici Federale Germania în Republica Moldova și-a exprimat disponibilitatea în vederea continuării unei colaborări productive, și a reiterat sprijinul părții germane de a oferi asistență Republicii Moldova.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!