ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Bulgaria va ceda 324 mii de doze de vaccin, ca urmare a dezinteresului populaţiei sale faţă de imunizare

10:34 | 19.08.2021 Categorie: Externe

Sofia, 19 aug. /MOLDPRES/. Bulgaria, ţara membră a UE cu ritmul cel mai lent al vaccinării anti-COVID-19, a anunţat miercuri că va dona sau va vinde 324.000 de doze de vaccin ca urmare a dezinteresului populaţiei sale de a se imuniza împotriva coronavirusului, în timp ce infectările continuă să crească, relatează agenţia EFE, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

Guvernul interimar de la Sofia a anunţat mai multe acorduri, care mai trebuie aprobate şi de parlament, pentru a dona 51.480 de doze de vaccin Pfizer către Macedonia de Nord şi 172.500 de doze de vaccin AstraZeneca pentru statul asiatic Bhutan, înainte ca aceste doze să expire.

A fost de asemenea convenită vânzarea către Norvegia a 100.000 de doze de vaccin Moderna.

Cele 324.000 de doze care vor fi donate sau vândute reprezintă 11% din totalul dozelor de vaccin stocate de Bulgaria.

Această ţară a folosit până în prezent aproximativ două milioane din cele cinci milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 cumpărate.

Doar 18,7% din populaţia adultă a Bulgariei a fost vaccinată cu schema completă, faţă de media UE de 64%. În prezent sunt administrate zilnic aproximativ 12.000 de doze de vaccin în această ţară cu circa şapte milioane de locuitori.

În acest timp, numărul cazurilor de COVID-19 continuă să crească, cu 1.405 noi îmbolnăviri în ultimele 24 de ore, faţă de 51 cu şase săptămâni în urmă.

img21006036

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!