August 1991: Cronica unei lovituri de stat eșuate (III)

În noaptea de 21 spre 22 august, avionul prezidențial aterizează pe aeroportul din Moscova. Mihail Gorbaciov, palid, dar plin de optimism, apare în fața sutelor de jurnaliști din întreaga lume și vorbește calm despre puci, despre planurile de viitor, despre potențialul enorm, nevalorificat încă, a „socialismului cu fața umană”. Majoritatea jurnaliștilor sunt uluiți de vorbele președintelui sovietic, care se pare că n-a înțeles semnificația profundă a celor întâmplate. Gorbaciov credea că în URSS continuă perestroika și n-a sesizat că s-a întors în cu totul altă țară.

Boris Elțin nu putea să nu fructifice oportunitățile create de clipa sa astrală. El ordonă arestarea puciștilor și emite un decret prin care este dizolvat partidul comunist din Federația Rusă. Mai mult. În scurt timp apar deciziile de trecere a celor mai importante structuri de forțe în subordinea Republicii Ruse. În același mod s-a procedat cu mass-media centrală. Desovietizarea și decomunizarea erau cuvintele de ordine la Moscova.  Întors de la Foros, Gorbaciov devenise regele gol.

La Chișinău, momentele de îngrijorare au fost înlocuite cu o energie euforică debordantă. Mai întâi, voluntarii care au păzit instituțiile centrale ale statului au fost adunați în Piața Marii Adunări Naționale și după mulțumirile de rigoare din partea conducerii Moldovei au plecat acasă. Chiar din prima zi post-puci, Președinția se întrecea cu prezidiul Parlamentului în acțiuni la limita legalității. Mircea Snegur a emis un decret prin care se interzicea activitatea organizațiilor de partid la locul de muncă. Era o lovitură aproape mortală pentru comuniști, deoarece aceste organizații constituiau baza partidului. Prezidiul a mers și mai departe. A fost demis Andrei Sangheli, vicepremier cu viziuni retrograde și Adrian Usatâi, președintele Companiei de Stat Teleradio Moldova. A urmat interzicerea activității partidului comunist pe teritoriul Moldovei și naționalizarea proprietății acestuia.

Tot în acest context a fost adoptată decizia prin care a fost interzisă simbolica comunistă și impusă demontarea și depozitarea monumentelor și altor simboluri comuniste. Urmau să fie schimbate denumirile localităților și străzilor care erau inspirate din ideologia comunistă. La drept vorbind, aceste prevederi se regăseau în Declarația de Suveranitate de la 23 iunie 1990, însă valul sentimentelor anticomuniste era uriaș.

Tot în acele zile, prezidiul Parlamentului a dat indicații guvernului să sisteze activitatea ziarelor „Sovetskaia Moldavia”, „Cuvântul”, „Kișiniovskie Novosti” și a unor ziare din raioanele de est ale Moldovei, din Comrat și Bălți, care sprijinise puciul. Procuratura Generală a Moldovei a decis reținerea și anchetarea liderilor separatiști.

În Moldova exista euforia victoriei în URSS a democrației. Politicienii erau convinși că poziția tranșantă a conducătorilor republicii în privința puciului va schimba atitudinea Moscovei față de problemele cu care se confrunta Moldova, în special în chestiunea separatismului. Și Tiraspolul și Comratul în timpul puciului și-au dat arama pe față. Ei au susținut deschis complotiștii de la Moscova și Chișinăul era îndreptățit să aștepte o susținere în lupta sa pentru asigurarea integrității teritoriale. Din păcate, atât muribundul centru imperial sovietic, cât și administrația democratică a noii Rusii au preluat scenariile separatiste plăsmuite în laboratoarele kgb-ului  încă în anii 80. Așa a fost și după puciul din 1993, atunci când grupuri înarmate de separatiști din Tiraspol au participat la asediul Ostankino și a altor instituții democratice rusești. Moscova a rămas susținător puternic al mișcărilor separatiste din spațiul ex-sovietic până astăzi. Bineînțeles, cu excepția celor de pe propriul teritoriu.

Ultima ședință a Congresului deputaților URSS care a avut loc la Moscova în următoarele zile a dat lumii un semnal clar: URSS de-facto nu mai există. Un comportament demn a avut și delegația moldovenească, care a anunțat că nu va mai participa la lucrările acestui for, deoarece peste câteva zile Moldova își proclamă independența.

Până astăzi încă se discută mult și în contradictoriu despre rolul și importanța puciului. A fost acesta principalul factor al imploziei URSS sau un accident al istoriei? Analiștii notorii preferă să califice puciul ca pe un catalizator al procesului de descompunere a imperiului sovietic și moartea comunismului în plan mondial.