ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

La Muzeul Național de Istorie a avut loc închiderea oficială a expoziției sindicatului ”Solidaritate” din Polonia

18:48 | 25.08.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 25 aug. /MOLDPRES/. În 2021 se împlinesc 40 de ani de la instituirea Legii marțiale în Polonia. Cu această ocazie, Institutul Polonez din București a prezentat la Chișinău în perioada 22-25 august o expoziție stradală itinerantă pe gardul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, cu genericul ”Cea de-a 40-a aniversare a revoluției ”Solidaritatea”, care reamintește istoria dificilă a ”Solidarității” și influența acesteia asupra destinelor Europei Centrale și de Est. Închiderea oficială a expoziției a avut loc astăzi în curtea MNIM, informează MOLDPRES.

La eveniment au participat Ambasadorul Republicii Polone la Chișinău, Bartlomiej Zdaniuk, directorul Institutului Polonez din București, Natalia Mosor și directorul Muzeului Național de Istorie a Moldovei, Eugen Sava.

În alocuțiunea sa, Bartolomiej Zdaniuk a vorbit despre semnificația revoluției ”Solidaritatea” din Polonia. Condusă de „Solidaritatea” prin metode pașnice, revoluția din 1980 a dus la căderea comunismului în Polonia în vara anului 1989. De asemenea, a provocat o avalanșă care a afectat întregul așa-numit bloc estic și s-a încheiat cu căderea Zidului Berlinului, iar mai târziu cu sfârșitul dictaturii lui Nicolae Ceaușescu în România. Oficialul a mulțumit administrației muzeului pentru găzduirea acestei expoziții importante.

În context, directorul Institutului Polonez, Natalia Mosor a amintit că Sindicatul Independent Autocefal „Solidaritatea” a fost înregistrat oficial la 17 septembrie 1980, datorită unui val mare de greve muncitorești, și a adunat în momentul său de vârf 10 milioane de polonezi. Sindicatul a dat speranță pentru o viață demnă, mai bună, în libertate.

Potrivit sursei citate, marea mișcare socială „Solidaritatea”, la conducerea căreia s-a aflat Lech Wałęsa, care ulterior a devenit președinte al Poloniei, a ajutat oamenii să se organizeze și să-și exprime dorințele, iar autoritățile comuniste din țară au fost obligate să negocieze și să încheie acorduri cu sindicaliștii (la sfârșitul lunii august 1980). Sloganul „nu există libertate fără solidaritate” a devenit mesajul unei revoluții pașnice și a rămas în memoria polonezilor ani de zile.

Datorită determinării a mii de oameni, în 1989 Polonia a devenit prima țară a așa-numitului bloc estic, în care, ca urmare a discuțiilor de la „Masa rotundă” s-a ajuns la un acord, care în iunie 1989 a condus la organizarea de alegeri parlamentare parțial libere și prăbușirea sistemului comunist. Alte țări au urmat calea Poloniei.

Expoziția „Cea de a 40-a aniversare a revoluției Solidaritatea”, pregătită în versiunea în limba română de Institutul Polonez din București, a relatat povestea înființării „Solidarității” și a influenței acesteia asupra destinelor Europei Centrale și de Est. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!