ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Managerii școlilor profesionale vor asigura desfășurarea anului de studii în siguranță

09:48 | 26.08.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 26 aug. /MOLDPRES/. Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Toaplă, a solicitat managerilor instituțiilor de învățământ profesional-tehnic să asigure desfășurarea noului an de studii în condiții de maximă siguranță pentru elevi și profesori. La rândul lor, directorii şcolilor profesionale au informat ieri conducerea ministerului despre gradul de pregătire a instituțiilor de învățământ profesional tehnic pentru noul an de studii, transmite MOLDPRES.

Ministrul a cerut ca fiecare instituție să respecte Instrucțiunea privind măsurile de organizare a activității instituțiilor de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional tehnic și superior (publice și private) pentru anul de învățământ 2021-2022, în condiții de siguranță epidemiologică, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Documentul a fost aprobat de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) în ședința din data de 23 august curent.

Oficialul a îndemnat managerii şcolilor profesionale să dea dovadă de responsabilitate în procesul de organizare și desfășurarea a noului an de studii și să informeze corect angajații din subordine despre importanța imunizării împotriva Covid-19.

„Avem responsabilitatea de a asigura un mediu sănătos tinerei generații, de aceea, vă rog să oferiți informații corecte despre imunizare. Îndemnați cadrele didactice să se vaccineze, pentru a nu fi obligați să trăim la nesfârșit consecințele pandemiei”, a rezumat Anatolie Topală.

Conform Hotărârii CNESP din 23 august, anul de studii 2021-2022 va demara cu prezență fizică a elevilor şi studenţilor, însă fără festivităţi şi cu respectarea strictă a instrucţiunilor autorităţilor.

Foto: MEC

img21006263

img21006263

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!