Declarația de Independență a Republicii Moldova: testament politic și moral al unei generații de sacrificiu

După puciul din august 1991 au apărut premise reale pentru declararea independenței Republicii Moldova. Mulți întreabă de ce nu ne-am declarat independența mai devreme, odată cu Estonia, Letonia și Lituania? Răspunsul este la suprafață și experții cunosc foarte multe detalii, chiar dacă majoritatea înțelegerilor dintre Mihail Gorbaciov și George W. Bush de la Malta din 2-3 decembrie 1989 mai rămân secrete.

Pe lângă chestiunile globale care s-au discutat, a mai existat un amănunt care a și determinat comportamentul Moscovei în raport cu republicile baltice. SUA n-a recunoscut niciodată ocuparea de către sovietici, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov, a Estoniei, Letoniei și Lituaniei în 1940. Aceste țări au avut guverne în emigrație sprijinite de occident. Una din condițiile înaintate de către Bush la Malta a fost  recunoașterea de către Moscova a ocupației ilegale ale acestor teritorii și condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, lucru făcut ulterior la Congresul deputaților din URSS. Despre Moldova nici un cuvânt. Doar Grigore Eremei, reprezentatul moldovean în comisia de studiere și apreciere politică a Pactului, a declarat de la tribuna Congresului o frază demnă de a fi imortalizată în antologia trădărilor celebre - "Pactul Ribbentrop-Molotov nu se referă la RSS Moldovenească"???!!!

Iată și răspunsul pentru cei care se întreabă patetic de ce nu mai devreme, de ce nu odată cu țările baltice? Este evident că aceste republici aveau un cu totul alt statut decât  Moldova. De aici și lipsa unor încercări ale Moscovei de a organiza în Estonia, Letonia și Lituania entități separatiste.

Alții întreabă de ce nu odată cu Ucraina și alte republici care și-au declarat independența imediat după puci. Evident că nu de frica Moscovei, pentru că la 19 august, în prima zi de puci, Republica Moldova a fost unica republică care în termeni duri a condamnat lovitura de stat de la Moscova și acest lucru a fost transmis de televiziunea sovietică. Problema era în altă zonă și ținea de particularitatea noastră exclusivă de caracter etnic, istoric și politic. Noi eram un teritoriu rupt din trupul altei țări și transformați într-o entitate artificială fără a se ține cont măcar de formalitățile juridice sovietice.

Aceste realități scindase primul Parlament în trei grupuri politice cu orientări divergente. Comuniștii ortodocși  și majoritatea reprezentanților minorităților naționale pledau vehement pentru păstrarea URSS. O mare parte a agrarienilor, profund marcați de cele întâmplate la Moscova, devenise subit părtași ai independenței. Grupul democraților pleda consecvent pentru unirea cu România, aducând în favoarea opțiunii sale argumente istorice și juridice. Era nevoie ca doar în două zile să se găsească compromisul. Cum au decurs negocierile între lideri și fracțiuni pe 23, 24, 25 și 26 august se vor scrie încă multe pagini. Una este clar, spre seara zilei de 26 august era pregătit un proiect de text care ținea, în linii mari, atât de situația de moment, dar mai și păstra speranțe pentru realizarea altei opțiuni pe viitor.

Pentru 27 august 1991 era convocată Marea Adunare Națională, unde trebuia propus spre aprobare textul  Declarației de Independență. Emoțiile au cuprins întreaga republică și existau informații că a doua zi se aștepta sosirea la Chișinău a unui număr uriaș de participanți. Atunci când la prezidiul parlamentului a fost dat citirii textul proiectului, istoricul Ion Țurcanu a exclamat patetic că aceasta este o declarație de unire și că în compartimentul istoric nu se vorbește nimic despre raioanele din est. Mai mulți membri ai prezidiului au amuțit și nu doreau să-și asume riscuri. Alexandru Moșanu, președintele Parlamentului, a înțeles că suntem în pragul unei catastrofe. Peste mai puțin de 12 ore trebuia să înceapă Marea Adunare Națională pentru aprobarea declarației, iar prezidiul nici nu avea un text aprobat. Atunci, Moșanu a avut inspirația să oblige grupul de lucru să perfecteze proiectul, ținând cont de observația făcută.

A doua zi dimineața emoțiile erau copleșitoare. Practic, grupul de lucru n-a putut adăuga nimic în afară de ideea cu raioanele de est. Era imposibil peste noapte să schimbi radical un text integru, corect din punct de vedere istoric și care stabilea un echilibru foarte firav între opțiuni divergente. Iată cum își amintește unul din autorii proiectului de declarație, Vasile Nedelciuc, aceste clipe vibrante într-un interviu din Ziarul de Gardă: „Dimineața se adună din nou membrii Prezidiului, dar Piața încă era goală. Moșanu întârzie să convoace ședința, se teme că membrii prezidiului nu vor accepta iarăși textul Declarației și tot trimite să vadă dacă vin oamenii în Piață. Organizatorii Marii Adunări Naționale dăduseră indicații ca lumea să vină la Chișinău cât mai devreme, să fie un eveniment memorabil, festiv, de sărbătoare ș.a.m.d. Eram informați că veneau delegații din toate direcțiile, coborau de la Telecentru, veneau dinspre Bălți, Strășeni, dar încă nu ajunseseră în centrul Chișinăului. Și Moșanu zicea: “Spuneți-le colegilor să mai ia o țigară, să servească un ceai, o cafea…” Ei, am tărăgănat-o noi. Cred că era deja în jurul orei opt și ceva, când vine cineva din pază: „Dom’ Moșanu, un ocean de oameni este deja lângă Institutul de Medicină, iar în deal la răscruce cu str. Mateevici a ajuns lume multă, cu placarde, cu cântece…” Și atunci Moșanu spune: ”Să intre!” Și au intrat membrii Prezidiului. Până s-au așezat, noi distribuim textul Declarației de Independență. Iarăși toți citesc, o liniște mormântală, nimeni nu spune niciun cuvânt. Moșanu zice că nu-i aer, să se deschidă ferestrele. Și începe a se auzi Piața, atmosfera ceea de neuitat, timp în care câte unul din cei din jurul mesei, ridicându-se, se uită ce se întâmplă acolo… Atunci toți membrii Prezidiului înțelegeau că în Piață lumea deja așteaptă Declarația de Independență, nu altceva. Să mai aștepți atunci un alt text al Declarației era, practic, imposibil. Și atunci Moșanu zice: ”Ei, ce, stimați colegi, văd că s-a ținut cont de observațiile dvs., ce facem? Acceptăm textul?” Și pentru că nimeni n-a spus nu, continuă: „Bine, atunci considerăm că am acceptat-o? Cine este pentru?” Și au ridicat încetișor cu toții mâna și-au votat-o. Și abia atunci parcă ni s-a luat o piatră de pe inimă”, a conchis Vasile Nedelciuc.

Sute de mii de oameni, cuprinși de emoții uriașe, au ascultat textul Declarației de Independență cu sufletul la gură. Votul pentru a fost unanim. După uralele entuziasmate, a urmat un îndemn pentru deputați să purceadă imediat la vot. Astfel a început ședința istorică de adoptare a Declarației de Independență. Deputații, în ordinea circumscripțiilor din care au fost aleși, au semnat textul documentului istoric, astfel pe harta lumii apărând un nou stat - Republica Moldova.

Declarația de Independență a trecut prin mai multe tentative de lichidare. Pe timpul guvernării comuniste au existat voci ale fruntașilor partidului de guvernământ care chemau la revizuirea stemei, drapelului și textului Declarației de Independență. Cea mai oribilă crimă s-a produs la 7 aprilie 2009, atunci când  originalul Declarației de Independență a fost distrus prin ardere. Se părea că visul comuniștilor de a scăpa de acest document istoric s-a împlinit. Dar, pe 26 aprilie 2010, în ședința specială a Parlamentului, cu invitarea semnatarilor Declarației de Independență, actul de naștere a statului nostru a fost restabilit.

La insistența societății, Procuratura Generală a fost nevoită să exercite urmărirea penală la cauza nr. 2009038181, începută la 19.10.2009, conform elementelor infracțiunii prevăzute de art.329 alin.2 lit.b, Cod Penal, pe faptul neglijenței ce a generat distrugerea originalului Declarației de Independență și originalului Constituției Republicii Moldova. În cele mai bune tradiții ale Procuraturii autohtone, chiar dacă au trecut 12 ani de la momentul săvârșirii crimei, societatea nici azi nu a fost informată despre soarta acestui dosar.

Mai multe generații de politicieni din Moldova au încercat să diminueze importanța Declarației de Independență. Fiecare legislatură crede că istoria începe de la ei. Un lucru este totuși cert. Se pot modifica parțial sau complet constituțiile, actele internaționale, legile organice și multe altele. Certificatul de naștere al Republicii Moldova este unul unic și intangibil. Iar ideea de bază că noi suntem liberi să ne hotărâm „prezentul și viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale” este o poartă larg deschisă spre viitor, un testament politic și moral al unei generații de sacrificiu.