ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poliția de Frontieră a format echipaje mobile de vaccinare

13:15 | 26.08.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 26 aug. /MOLDPRES/. Din data de 27 august, polițiștii de frontieră vor putea să se imunizeze împotriva virusului Covid-19 chiar la locul de muncă. În acest sens, au fost formate echipaje mobile de vaccinare care pe durata minivacanței vor ajunge în toate Sectoarele Poliției de Frontieră, sediile Direcțiilor regionale și la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, comunică MOLDPRES.

„Ideea creării acestor echipaje de vaccinare este doar pentru a încuraja colegii să se imunizeze și să înțeleagă că, în continuare, virusul prezintă un pericol pentru sănătate. M-a impresionat noua conducere a SPF Costești, care, doar la o săptămână diferență, a reușit să ridice numărul celor vaccinați de la 40% la 75%. Așa indici dacă vom prezenta, cu certitudine multe acțiuni planificate în IGPF vor prinde viață și nu vom fi nevoiți să le amânăm în contextul pandemiei", a menționat șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, în cadrul unei întâlniri cu lucrătorii medicali ai IGPF.

Potrivit Poliției de Frontieră, primul echipaj mobil de vaccinare se va afla la frontiera de Est, astfel că pentru data de 27 august, echipajul va staționa la Sectoarele Poliției de Frontieră: Tudora 1, Tudora 2, Caplani, Volintiri, Olănești, Pervomaisc. 

În data de 28 august, echipajul mobil va ajunge la sediile Sectoarelor Poliției de Frontieră: Leușeni, Frăsinești, Sculeni, Valea Rusului, Cuhnești.

La frontiera de Nord, echipajul mobil va merge la data de 29 august în Sectoarele Poliției de Frontieră: Costești, Cuconeștii-Noi, Lopatnic, Larga, Criva. În aceeași zi, un alt echipaj mobil de vaccinare va ajunge la Centru de Excelență și în Sectoarele Poliției de Frontieră Ungheni, Valea Mare, dar și sediul Direcției regionale Vest, inclusiv va staționa și a doua zi de 30 august curent.

Polițiștii de frontieră din sudul țării se vor putea imuniza în data de 30 august, la sediile Sectoarelor Poliției de Frontieră: Leova, Stoianovca, Gotești, Toceni, Vulcănești. 

Foto: Poliția de Frontieră

img21006275

img21006275

img21006275

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!