ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Istoricul și muzeograful Mihai Ursu a împlinit 70 de ani

08:53 | 29.08.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 29 aug. /MOLDPRES/. Istoricul, muzeograful și etnograful Mihai Ursu, deținător al Ordinului ”Gloria Muncii”, își sărbătorește astăzi cea de-a 70-a aniversare, informează MOLDPRES.

S-a născut la 29 august 1951, la Lozova, Strășeni. În 1973, a absolvit Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Moldova. A activat în calitate de muzeograf la Muzeul Republican „G. I. Kotovski și S. Gh. Lazo” (1973-1981), director al Muzeului Republican al Komsomolului din Moldova (1981-1985). A fost muzeograf, colaborator științific, șef de secție și director general al Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău.

Potrivit ”Calendarului Național”, ca director al instituției, a contribuit la restaurarea clădirii muzeului (1985-1989), la crearea expoziției tematice „Natura. Omul. Cultura”, nominalizată la concursul „Muzeul European al Anului” (1998) și expoziția Mondială „Hanovra” (2000). A participat la elaborarea Programului de Stat de edificare a ”Muzeului Satului” în R. Moldova, la conservarea mai multor monumente  de istorie și cultură de importanță națională.

În anii 1989-2009 a fost preocupat de restaurarea Grădinii Botanice din cadrul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală și crearea unui Vivarium cu expoziții de păsări, reptile și pești decorativi, care a devenit un loc atractiv pentru publicul vizitator, un centru important de educație ecologică. A contribuit la elaborarea „Legii muzeelor”, a „Legii privind protejarea patrimoniului cultural mobil”. A participat la elaborarea Strategiei de Dezvoltare a Turismului, la evaluarea potențialului turistic muzeal și la implementarea diferitelor proiecte în domeniu.

Din anul 2000 activează ca lector superior la Catedra management artistic și culturologie a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, unde ține un curs de muzeologie. În anul 2009, în cadrul unui program susținut de UNESCO și ICOM, a organizat la Chișinău trainingul național „Managementul național” cu participarea muzeografilor din țară. A susținut pregătirea cadrelor pentru muzee, organizând stagii practice la muzeele cu profil etnografic a studenților de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Academia de Studii Economice din Moldova.

Este autor a peste 70 de lucrări. Este membru ICOM Moldova, membru al Comisiei Naționale UNESCO pentru Republica Moldova, membru al Consiliului Național al Monumentelor Istorice, membru al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, membru al Asociației Cultural-Științifice „Museion”. I s-a conferit titlul onorific om emerit al Republicii Moldova. Deținător al Medaliei „Meritul Civic” (1994), cavaler al Ordinului „Gloria Muncii” (2001).

img21006323

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!