ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie: 1 septembrie

07:10 | 01.09.2021 Categorie: Societate

1 septembrie 717 - Are loc al doilea asediu arab al Constantinopolului (717-718). A fost un atac combinat pe mare și pe pământ realizat de arabi în scopul ocupării capitalei Imperiului Bizantin, Constantinopol. O Armadă musulmană de 1.800 nave este învinsă de bizantini prin utilizarea „focului grecesc”.

1 septembrie 1449 - A avut loc Criza Tumu, un conflict de frontieră între mongolii Oirat și armatele dinastiei chineze Ming, în urma căruia a fost capturat împăratul chinez Zhengtong și a fost înfrântă de către mongolii care dispuneau de o forță mult mai mică, o armată de 500.000 de oameni.

1 septembrie 1557 - A decedat exploratorul francez Jaques Cartier. A fost primul explorator al Golfului Sf. Laurențiu și cel ce a descoperit fluviul Sf. Laurențiu din America de Nord.

1 septembrie 1653 - S-a născut compozitorul Johann Pachelbel, considerat drept unul dintre cei mai importanți organiști de dinainte de J.S. Bach.

1 septembrie 1715 - Regele Ludovic al XIV-lea al Franței, supranumit “Regele Soare”, cel căruia îi este atribuită expresia “Statul sunt eu”, moare după o domnie de 72 de ani (1643-1715) – cea mai lungă domnie a unui monarh european important.

1 septembrie 1804 - Astronomul german Karl Ludwig Harding a descoperit unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul solar și l-a denumit Juno.

1 septembrie 1824 - A început construcția Catedralei Notre-Dame din Montreal, Canada.

1 septembrie 1838 - A murit William Clark, exploratorul american care a condus, împreună cu Meriwether Lewis, între 1804 şi 1806, explorarea numită si „Expediţia Lewis şi Clark”, inițiată de președintele Statelor Unite Thomas Jefferson.

1 septembrie 1858 - S-a născut Carl Auer baron de Welsbach, chimist şi inventator german. A descoperit sita incandescentă pentru lampa de gaz, cunoscută sub denumirea de „becul lui Auer”. În anul 1898 a realizat lampa electrică cu incandescență cu filament metalic de osmiu.

1 septembrie 1859 - În întreaga lume a avut loc o superfurtună solară. A fost cea mai puternică furtună solară din istoria observațiilor solare. A avut locul în timpul celui de-al 10-lea ciclu solar.

1-2 septembrie 1870 - A avut loc bătălia decisivă a Războiului franco-prusac, Bătălia de la Sedan, care s-a terminat cu victoria decisivă a Prusiei.

1 septembrie 1875 - S-a născut în Chicago, Illinois, romancierul american Edgar Rice Burroughs. Este creatorul personajului Tarzan, erou căruia i-a dedicat peste 20 de volume, traduse în mai mult de 50 de limbi în întreaga lume.

1 septembrie 1905 - Teritoriile Alberta şi Saskatchewan se alătură Confederației Canadiene.

1 septembrie 1914 - Orașului rusesc St. Petersburg i-a fost schimbat numele în Petrograd.

1 septembrie 1916 -  În cadrul Primului Război Mondial, Bulgaria declară război României.

1 septembrie 1920 - A fost inaugurat la Washington, DC, Monumentul Fântâna Timpului, în cinstea a 100 de ani de pace între Statele Unite și Marea Britanie.

1 septembrie 1923 - Are loc Marele cutremur Kanto (Japonia). Un cutremur de 8.3 grade a devastat Tokio şi Yokohama, omorând circa 143.000 de morți.

1 septembrie 1939 - Germania nazistă a invadat Polonia, declanșând al Doilea Război Mondial. Adolf Hitler semnează ordinul de începere a eutanasierii sistematice a bolnavilor mintali și a persoanelor cu dizabilități.

1 septembrie 1946 - A fost creata Agenţia de Presă APA (Austria Presse Agentur).

1 septembrie 1951 - Statele Unite ale Americii, Australia şi Noua Zeelandă, au semnat un pact de apărare reciprocă, denumit Tratatul ANZUS.

1 septembrie 1953 - A murit Jacques Thibaud, unul dintre cel mai apreciat violonist francez al secolului XX.

1 septembrie 1957 - S-a născut la Havana, Gloria Estefan, celebră cântăreață şi compozitoare americană de origine cubaneză.

1 septembrie 1969 - Colonelul Moammar Gadafi a preluat puterea în Libia, în urma unei lovituri de stat. 

1 septembrie 1970 - A murit François Charles Mauriac, vestit prozator, dramaturg și eseist, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, 1952 (“Cuibul de vipere”).

1 septembrie 1972 - Bobby Fischer a devenit primul american care câștigă titlul de campion mondial la șah, în fața sovieticului Boris Spassky.

1 septembrie 1980 - Generalul maior Chun Doo-hwan a devenit președinte al Coreei de Sud, în urma demisiei președintelui Choi Kyu-hah.

1 septembrie 1983 - Un avion militar al URSS a doborât avionul de pasageri KAL-007 aparținând liniei sud coreene de transport Korean Air Lines, imediat după pătrunderea acestuia în spațiul aerian sovietic. Toti cei 269 de pasageri aflați în avion și-au pierdut viața, inclusiv congresmenul american Lawrence Mc Donald. 

1 septembrie 1985 - Un echipaj franco-american a descoperit, după 73 de ani de la scufundarea sa în nordul Atlanticului, epava transatlanticului Titanic.

1 septembrie 1991 - Uzbekistanul îşi declară independența faţă de Uniunea Sovietică.

1 septembrie 1995 - Armata germană a efectuat prima sa misiune de luptă de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, angajând în Bosnia bombardiere de tip „Tornado”.

1 septembrie 2001 - Preşedintele Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (FYROM), Boris Trajkovski, a cerut comunității internaționale să recunoască denumirea “Macedonia” pentru ţara sa. Între Grecia și această fostă republica iugoslavă exista o dispută centrată pe utilizarea numelui Macedonia.

1 septembrie 2004 - A început criza ostaticilor de la şcoala din oraşul rusesc Beslan (Osetia de Nord), când un grup înarmat de rebeli ceceni, aflati sub comanda liderului separatist cecen Samil Basaev, au sechestrat peste 1000 de persoane, elevi, părinți și profesori, timp de trei zile, cerând în schimbul eliberării ostaticilor, retragerea trupelor rusești din Caucaz si eliberarea fraților lor din închisorile din Ingusetia.

1 septembrie 2018 - Marșul Centenarului a ajuns în Piața Marii Adunări Naționale din Chişinău, unde au fost întâmpinați de peste 10 000 de basarabeni unioniști.

1 septembrie, anual - Ziua națională a Sloveniei.

1 septembrie, anual - Ziua Independenței Uzbekistanului.

img21006351

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!