ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziție dedicată Zilei Limbii Române a fost vernisată la un muzeu din capitală

14:21 | 01.09.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. Cu ocazia Sărbătorii Naționale ”Ziua Limbii Române”, Muzeul Național de Literatură ”Mihail Kogălniceanu” a vernisat ieri expoziția stradală cu genericul „Venim din munții latiniei: scriitori și cărturari care au contribuit prin scris și atitudine civică la salvgardarea și promovarea limbii române în Basarabia”, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Maria Șleahtițchi, directorul general al MNLMK, a menționat că expoziția evocă numele a câtorva personalități din șirul mare de scriitori și cărturari care, de-a lungul vremii, au contribuit prin scris și atitudine civică la salvgardarea și promovarea limbii române în Basarabia: Vladimir Beșleagă, Petru Cărare, Mihai Cimpoi, Anatol Ciobanu, Ion Ciocanu, Eugeniu Coșeriu, Nicolae Dabija, Ion Dumeniuc, Ion Hadârcă,  Leonida Lari, Dumitru Matcovschi, Nicolae Mătcaș, Valentin Mândâcanu, Vasile Romanciuc, Vasile Vasilache și Grigore Vieru.

Potrivit sursei citate, expoziția cuprinde nouă bannere și este un omagiu adus înaintașilor noștri. ”Ziua de 31 august 1989 a constituit încununarea cu succes a luptei basarabenilor pentru limba română. Un popor a cărui supremă valoare în veacuri s-a dovedit a fi păstrarea limbii materne a avut de înfruntat intemperii politice și sociale, oculte planuri imperiale de deznaționalizare, fiindu-i pusă la încercare mereu identitatea și conștiința națională. Marea Adunare Națională din ziua de 31 august 1989, ce a determinat consfințirea prin lege a statutului limbii române ca limbă de stat, a pus începutul stării de normalitate”, a mai spus Maria Șleahtițchi.

După lansare, a urmat un maraton de lectură a poeziei dedicate Limbii Române, care va fi reflectat în filmul evenimentului (în pregătire pentru canalul de YouTube al instituției).

Expoziția va fi deschisă până la 1 decembrie.

img21006374

img21006374

img21006374

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!