ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Actorul român Ion Caramitru s-a stins din viață

05:40 | 06.09.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Actorul român Ion Caramitru, președintele Uniunii Teatrale din România, directorul general al Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București, s-a stins ieri din viață la vârsta de 79 de ani. Cunoscutul artist a fost internat în spital acum o lună, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, președintele Uniunii Teatrale din Moldova, Alexandru Grecu, directorul general al Teatrului Național ”Satiricus I. L. Caragiale”, a afirmat că este o veste tristă pentru teatrul românesc din România și din R. Moldova, dar și pentru întreg teatrul european, fiindcă Ion Caramitru a fost cunoscut ca un mare actor atât în România, cât și în Europa. ”A fost un mare artist și un mare politician, un reformator înflăcărat al culturii. Pentru mine personal, Ion Caramitru a fost un pilon de care m-am sprijinit permanent în tot ce am realizat. Ion Caramitru și-a construit singur monumentul său în viață – reconstrucția capitală a Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București, care este unic în întreaga lume”, a constatat Alexandru Grecu.

La rândul său, directorul Teatrului Național ”Mihai Eminescu”, Petru Hadârcă a spus că vestea l-a lăsat fără cuvinte, fără respirație. ”Durerea nu are cuvinte. Dar durerea nu este numai a mea, durerea este a noastră, a tuturor și a fiecărui român născut de această parte a Prutului. A susținut inițierea Turneelor Unirii prin proiectul Teatrul Românesc Chișinău-București care s-au transformat în Reuniunea Teatrelor Naționale românești la Chișinău. Ne-a iubit și a fost alături de noi prin fapte și în spectacole de sărbătoare, și pe baricade, și ca artist, și ca ministru al Culturii, și ca manager al Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București. Și onoarea de a-mi acorda Premiul președintelui UNITER, și cuvintele înțelepte și calde, și strângerea de mână, și îmbrățișarea, toate au fost nu numai pentru mine, au fost pentru noi toți...”,  a remarcat Petru Hadârcă.

Ion Caramitru s-a născut pe 9 martie 1942 la București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I. L. Caragiale”, clasa profesoarei Beate Fredanov, în 1964, debutând un an mai devreme la Teatrul ”Bulandra” - cu rolul principal în ”Hamlet” de William Shakespeare. În 1990-1993 a fost director al Teatrului ”Bulandra” din București și în 1996-2000 - ministru al Culturii din România. Din 1990 a fost președinte al Uniunii Teatrale din România și din 2005 - director al Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București. A interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A interpretat roluri principale în 40 de filme. În 2006 revista ”Times” l-a inclus pe Ion Caramitru în lista celor mai buni 10 interpreți ai lui Hamlet din lume.

În lunga sa carieră teatrală şi cinematografică a fost apreciat cu numeroase premii și distincții. Premii teatrale: în 1975, 1979, 1981 şi 1985 a fost desemnat "Cel mai bun actor al anului". Premii pentru film: Premiul revistei "Cinema" pentru interpretare (1976); Premiul Asociaţiei Cineaştilor (1980); Premiul special al juriului pentru rolul principal din filmul "Luchian" la Festivalul Național al Filmului de la Costinești (1984).

A fost distins, în 1995, de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de "Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic", în 1997 - cu titlul de ”Cavaler Ordinul Literelor și Artelor” (Franța ), în 2000 - cu Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce, în 2017 – cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler și în același an – cu Ordinul Soarelui Răsare, înmânat de Ambasadorul Japoniei la București. În 2008 i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, în 2011 - Premiul de excelență al Uniunii Teatrale din Republica Moldova (UNITEM) și în 2018 -  titlul Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Cetățean de onoare al Bucureștiului (2017), Cetățean de onoare al municipiului Ploiești (2006).

img21006486

img21006486

img21006486

img21006486

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!