ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe stații Peco clandestine au fost descoperite de poliție

11:52 | 06.09.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Circa 35 de tone de produse petroliere ce urmau a fi vândute ilegal au fost descoperite de oamenii legii la mai multe stații clandestine de păstrare și comercializare a acestor produse situate în mai multe raioane ale țării, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, produsele petroliere erau comercializate ,,prin recomandare”, cu amănuntul consumatorilor pentru alimentarea unităților de transport.

Cumpărătorii achitau un preț diminuat față de cel afișat la stațiile PECO, iar plata se efectua în numerar, pentru a nu fi eliberat bon fiscal sau alte acte de evidență contabilă.

În urma verificărilor, s-a stabilit că pompele nu dispuneau de dispozitive de alimentare utilate cu aparate de casă și de control cu memorie fiscală conectate la distribuitor, pe mijloace de măsurare nu s-au depistat inscripții de identificare (tip, număr de uzină, doza sau capacitate după caz, producătorul), precum și nici marcaje metrologice, fapt ce contravine legislației privind comercializarea produselor petroliere.

Astfel, oamenii legii în urma măsurilor întreprinse au depistat circa 34.700 litri de produse petroliere, valoarea totală a prejudiciului cauzat urmează a fi estimată. Pe aceste fapte au fost inițiate 7 cauze contravenționale pentru ”Comercializarea cu amănuntul a produselor petroliere”, iar dacă vinovăția va fi demonstrată, persoanele respective riscă amenzi de până la 30 000 lei.

Foto: Inspectoratul Național de Investigații

img21006498

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!