ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost inaugurat Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”

14:50 | 06.09.2021 Categorie: Cultură

Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”, care se va desfășura la Chișinău în perioada 5-26 septembrie, a fost inaugurată ieri, în incinta Operei Naționale, cu ”Traviata”, operă în patru acte de Giuseppe Verdi, dirijor - Andriy Yurkevych. Rolurile centrale au fost interpretate de Celso Albelo (Alfredo) din Spania, Lucie Kankova (Violeta) din Cehia și Lucian Petrean (Giorgio) din România, informează MOLDPRES.

În cuvântul său de deschidere a festivalului, ministrul Culturii, Sergiu Prodan a menționat că acesta este nu doar un omagiu adus celei care a fost cea mai bună "Cio-Cio-san", ci şi un eveniment care ne plasează pe harta culturală europeană, ne readuce în circuitul artistic mondial.

Solicitat de MOLDPRES, ministrul Sergiu Prodan a afirmat că spectacolul de aseară l-a impresionat foarte mult. ”Artiștii din Cehia, Spania și România și-au interpretat rolurile cu brio. A răsunat superb orchestra sub bagheta dirijorului - Andriy Yurkevych, superb au răsunat vocile. Aveam impresia că acești artiști au cântat toată viața împreună. A fost o revelație. Intenționez să merg și la toate celelalte spectacole și-i îndemn și pe toți iubitorii de artă, consumatorii de produs artistic”, a mai spus oficialul.

La rândul său, directorul Teatrului Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu”, Ion Grosu, a menționat că la festival participă peste 20 de interpreți ai rolurilor centrale din cele șapte spectacole. Artiștii prezenți la Chișinău sunt din 11 țări: Cehia, Georgia, Germania, Italia, Polonia, Republica Moldova, România, Rusia, Spania, SUA și Ucraina. Potrivit sursei citate, conform măsurilor de protecție împotriva COVID-19, în sala de 1 100 locuri pot participa 250 de spectatori.

Astfel, pe 9 septembrie, va avea loc spectacolul ”Don Quijote” de Ludwig Minkus, dirijor - Oleksiy Baklan, Rusia, interpreți - Ana Sophia Scheller, SUA și Victor Ischuk, Ucraina, pe 12 septembrie - spectacolul ”Aida” de Giuseppe Verdi (dirijor - Alexandru Samoilă, Rusia) și pe 16 septembrie - spectacolul ”Macbeth” (dirijor - Nicolae Dohotaru). La 19 septembrie, la Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va fi prezentat spectacolul ”Lacul Lebedelor” de P. I. Ceaikovski (dirijor - Piotr Staniszewski, Polonia), și pe 23 septembrie - spectacolul ”Dama de Pică” de P. I. Ceaikovski (dirijor - Anton Grișanin, Rusia). Festivalul se va încheia pe 26 septembrie, cu un concert de gală (dirijori - Nicolae Dohotaru și Svetlana Popova).

Ce-a de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Operă și Balet ”Maria Bieșu” a avut loc în format online, iar deschiderea - în aer liber, la Castelul ”Mimi” și închiderea - în scuarul Operei Naționale.

Ediția din acest an este organizată de Ministerul Culturii, Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” și alte instituții. 

img21006505

img21006505

img21006505

img21006505

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!