ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul a avut o întrevedere cu reprezentanții Asociației MĂR

11:24 | 10.09.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut astăzi o ședință de lucru cu membrii Asociației Naționale a Restaurantelor și Localurilor de Agrement din Republica Moldova (MĂR), a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.  

Premierul a menționat că Executivul lucrează la definitivarea unui plan de acțiuni care ar susține sectorul HoReCa în perioada imediat următoare, în eventualitatea creșterii numărului cazurilor de îmbolnăviri de COVID-19. Totodată, au fost analizate și posibile măsuri care, pe de o parte, să țină infecția sub control, iar pe de altă parte, să facă posibilă activitatea în continuare a instituțiilor din domeniul HoReCa. 

În context, Natalia Gavrilița a declarat că Guvernul examinează posibilitatea instituirii mai multor măsuri de sprijin, cum ar fi, subvenționarea orelor de muncă reduse pentru angajați. 

Aneta Zasavițchi, președinta Asociației MĂR a vorbit despre necesitatea creării unui secretariat activ al Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și consultării cu asociațiile de profil înainte de emiterea hotărârilor Comisiei. 

Reprezentanții mediului de afaceri s-au arătat deschiși să contribuie la elaborarea și implementarea unor măsuri de protecție epidemiologică clare și eficiente, astfel încât să aibă în continuare posibilitatea să activeze în condiții de siguranță pentru cetățeni.

Foto: Guvern

img21006634

img21006634

img21006634

img21006634

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!