ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vizitele în unităţile Armatei Naţionale au fost restricționate

15:16 | 10.09.2021 Categorie: Societate

Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a dispus astăzi sporirea măsurilor de reducere a riscurilor de răspândire a virusului SARS-CoV-2  în rândul angajaților Armatei Naționale. Astfel, au fost restricționate vizitele în unităţile Armatei Naţionale, concediile pentru militarii în termen, dar şi desfășurarea activităţilor în masă, evenimentelor festive, comunică MOLDPRES.

Decizia a fost luată în baza hotărârii de ieri a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, precum și în urma creşterii semnificative a numărului de infectaţi cu COVID-19.

În același timp, șefii subdiviziunilor și de instituții, dar și comandanții de unități, vor desfășura ședințe de informare repetată a efectivului în termen și prin contract cu privire la virusul SARS-CoV-2 și agresivitatea tulpinilor noi.

Totodată, Anatolie Nosatîi a cerut respectarea strictă a măsurilor de siguranță împotriva COVID-19, inclusiv purtarea obligatorie a măștilor de protecție la serviciu (în spații închise), precum și în situația în care nu poate fi respectată distanța socială.

De asemenea, o măsură obligatorie pentru militarii prin contract preconizați pentru studii peste hotare, deplasări de serviciu și misiuni internaționale va fi prezentarea certificatului de vaccinare anti-COVID-19 la plecare și efectuarea controlului medical la reîntoarcere.

Conform datelor Ministerului Apărării, până în prezent 72% de militari în termen și prin contract din Armata Națională au fost imunizați anti-COVID.

Foto: Ministerul Apărării

img21006643

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!